De cinci ori mămică. Despre dietă, slăbit, sport. Stil de viață sănătos.

Diverse

De ce vegetariană

Sunt lacto-ovo-vegetariană de 12 ani.

Îmi este foarte bine aşa cum sunt, mă simt bine, am dus 3 sarcini la termen, am născut 3 copii sănătoşi, grăsuţi,  frumoşi şi deştepţi, fiind aşa.

De ce vegetariană?

Pentru că iubesc animalele foarte mult, pentru că sunt foarte miloasă (eu salvez melcii după ploaie să nu îi calce lumea pe alei) şi pentru că îmi închipui mai mult decât ar trebui ce simte un biet animal atunci cand îi bagi cuţitul în gât.

Pentru ca trebuie să existe un echilibru în viaţă, şi deoarece soţului meu îi place carnea foarte mult, e un veritabil leu, am ales ca în familia noastră să se păstreze proporţia corectă de carne.

Pentru că am încercat, şi mi-am dat seamă că mă simt foarte bine aşa.

Pentru că reuşesc să îmi fac familia fericită gătindu-le cu carne, fără să gust şi nu îi supun pe cei dragi mie la nici un chin.

Pentru că există mâncărici  foarte bune, aromate şi apetisante fără carne.

Pentru că după cum îmi povesteşte mama, de mică nu îmi plăcea carnea foarte mult.

Pentru că sănătatea mea nu are de suferit.

Pentru că mănânc numai ce nu a avut mama şi tata.

Pentru că nu fac parte din nicio sectă.

Poate mai sunt multe motive, dar în primul rând pentru ca AŞA VREAU EU.

 

S-ar putea să-ți placă și...

4 comentarii

  1. Da, și de când cu cura, adică noul stil de viață, chiar pot confirma că Mami gătește mult mai des, mai mult și mai bun. Mmmmiam-miam-miaam. Și noi o iubim și mai mult pentru că este și vegetariană 🙂

    1. Mă bucur că îmi reuşeşte mâncărica, pentru că o fac cu multă dragoste pentru iubitul meu şi copilaşii noştri.
      M-am lamurit că avea dreptate mama Eva când zicea că mâncarea e mult mai bună dacă îi pui şi puţină dragoste.
      Şi eu vă iubesc pe voi, carnivorii mei dragi!

  2. are dreptate soacra ta, si edi imi zice asta mereu ca din cauza iubirii am devenit o bucatareasa extra.

    1. Da, probabil gătind cu iubire şi din iubire le oferim alimentelor energie pozitivă care le îmbunătăţeşte gustul.

Lasă un răspuns