De cinci ori mămică. Despre dietă, slăbit, sport. Stil de viață sănătos.

Diverse Familia mea

Fericire zdruncinată

IMG_0003De joi de când Ilincuţa a început erupţia de varicelă, fericirea mea a început să se zdruncine, încet, încet spre rău de tot.

Mi-am adus aminte, incredibil de repede toată suferinţa pe care am trăit-o după ce am născut-o şi a trebuit să o văd cu perfuzi în cap şi chinuită de ace, zile multe la rând, adică săptămâni…

Acum, parcă durerea este mult mai mare. Mă simt neputincioasă, o văd că se chinuie şi nu am cum să o ajut. O doare, are o stare enervantă pentru ea, este plină de vezicule pe care le urăsc, ies parcă din minut în minut şi nu se mai opresc. Are cam peste tot: din vârful capului până în vârful degetelor, între degete, în urechi, în palme, dacă vă spun că şi în fund are micuţa…nu există loc în care să nu aibă o veziculă mai mare sau mai mică.

Are doi ani şi trei luni, dar am rugat-o să nu se scarpine şi la cât este de mică, înţelege în cea mai mare parte, dar cred că de acum înainte începe greul şi mâncărimea mare. Azi, deşi o mânca, să nu se scarpine, plângea şi tremura din mâini şi picioare, dar nu punea mânuţa să se scarpine, doar zicea „au”.  Fiecare „au” al ei sapă adânc în sufletul meu, mă termină psihic de durere, mă macină uşor, simt că cedez. Nu contează că nu dorm noaptea..oricum mă trezeam din oră în oră, uneori mai des…dar măcar să nu  îi mai fie ei rău, să nu mai sufere…

Sfatul dat de pediatra noastră a fost: fără dulciuri, grăsimi, să pape multe proteine. Să stea în casă pentru trei săptămâni deoarece boala nu este grea dar atacă sistemul imunitar, şi orice infecţie dobândită se poate transforma în ceva grav.

În afară de un ou fiert  de prepeliţă pe care l-a păpat dimineaţă, nimic nu a mai vrut să guste. Asta până pe la orele 18 când a văzut în frigider nişte porumb pentru fiert. A vrut, am fiert. Dacă zicea că vrea să îi fac un turn din boabe de orez, asta îi făceam doar să ştiu că papă. A mâncat câteva boabe dar eu am fost mulţumită, a mai luat fix două linguriţe de orez. În rest, apă bea.

Este bine că a făcut boala, este mică şi organismul se reface usor. Cred că va urma şi Felicia. Pentru fetiţe este bine să aibă boala făcută, dar…să fie puţin mai uşoară.

Eu nu sunt o mamă isterică, care se sperie prea repede sau inutil, nu dau fuga la doctor pentru orice prostie, dar acum…poate pentru că e primul caz de varicelă pe care îl văd, pentru că e puiul meu cel mai mic sunt îngrozită.

Offff, offff, offfff

A încercat micuţa să îmi ofere un zâmbet pentru poză…dar…

 

S-ar putea să-ți placă și...

6 comentarii

  1. Draga de ea, cata suferinta ….stiu ce inseamna acesta boala, si eu am trecut destul de greu prin aceasta experienta, eram mai mare decat papusica ta vie. Ma bucur ca intelege sa nu se scarpine, este de apreciat ca la varsta asta rabda acele mancarimi ingrozitoare. O sa ma rog pt voi ca sa treceti cu bine prin aceasta experienta. Va pup si va imbratisez cu mare drag.

    1. Mulţumim mult, Alinuţa.
      Din păcate au început să o mănânce mult…e foarte nervoasă.
      Pupici

  2. Insanatosire grabnica! Micuta de ea, ce dulce e! Noi nu am trecut inca prin bolile copilariei dar al meu baietel a facut scarlatina si a avut o eruptie pe piele. M-a durut si pe mine sufletul la suferinta lui.

    1. Mulţumim, Andreea.
      Numai mamă să nu fi când ai copilul bolnav 🙁

    1. I-am luat o cremă specială pentru varicelă…e ceva mai scumpă dar văd că îşi face efectul.
      Mulţumesc oricum pentru informaţie.

Dă-i un răspuns lui ralucuta Anulează răspunsul