A trecut deja prima luna din anul 2014, o lună pe care am trăit-o din punct de vedere alimentar şi nutriţional exact aşa cum mi-am propus, adică fără zahăr, fără a doua porţie de cafea/ness pe zi, cu puţin sport în fiecare zi (sub o formă sau alta pentru că şi mersul pe jos este un fel de sport) adică exact aşa cum mi-am propus să trăiesc tot anul, pentru ca la finalul lui 2014 să spun: „am fost 100% cuminte”.
Mă simt bine din punct de vedere alimentar, sunt 100% cuminte iar asta se vede, nu numai la forma siluetei ci mai ales la psihicul meu.
Lucrez câte puţin, zi de zi,la optimismul meu, încerc să mă fac fericită pe cât posibil.
Astăzi mergeam pe jos la şcoală, la 7.30 dimineaţa, la o temperatură de -6 grade şi deodată am început să trăiesc fiecare pas pe care îl fac. Am început încet, încet să privesc în jur, să îmi golesc mintea de stres, de gânduri negative sau în plus şi inutile. Pur şi simplu, mergeam, conştientizam că merg, mă făcea fericită fiecare maşină pe care o vedeam, simţeam fiecare centimetru de zăpadă pe care călcam, aerul rece îmi mângâia tăios faţa şi urechile îmi îngheţau, dar începeam să mă simt din ce în ce mai fericită. Nu morocănoasă că mergeam greu prin zăpadă, ci trăiam o stare ciudată de linişte, de pace şi de echilibru pe care nu ştiu dacă am mai simţit-o vreodată. De fapt, ştiu, nu am mai trăit aşa sentiment ciudat dar plăcut niciodată. Mergeam singură, dar parcă eram cu cineva/ceva care mă făcea să plutesc, să simt „eternitatea, universul şi liniştea absolută”
Nu, nu am băut nimic cu alcool dimineaţă, nu aveam niciun motiv în plus să simt ce simţeam, doar că pur şi simplu, am ales că vreau să mă bucur de orice: am admirat din mers copacii plini de zăpadă, oamenii care treceau trişti pe lângă mine i-am privit şi eu zâmbeam în mine ca şi cum am descoperit cel mai mare secret din Univers, cerul îl „miroseam” cu ochii, ciudat nu??? Un avion a trecut pe cer şi a lăsat o linie de aur pe albastrul dimineţii, şi eu mergeam şi zâmbeam la avion pentru că aceea linie desenată pe cer era atât de frumoasă şi veselă…Tot drumul până la şcoală, durează vreo 10-15 minute de mers pe jos şi am ajuns la şcoală plină de veselie, optimism şi mă simţeam alt om.
Aleg să mă bucur: că trăiesc, că sunt vie, că iubesc, că sunt iubită, că sunt soţie, că sunt mamă, că sunt copil, că sunt soră, că sunt prietenă, că sunt om, că văd, că aud, că miros, că respir, că simt…
Ţine numai de mine să mă fac o optimistă, să pot să mă bucur de tot şi de nimic, să pot chiar şi pentru 2 minute să mă bucur de o frunză, de aer sau frig, de căldură sau ploaie, să încerc să văd ceea ce trebuie şi e frumos, să simt că fiecare zi e specială şi pot să o trăiesc cu adevărat frumos.
Ştiu sigur că nu voi putea să fiu aşa 24 de ore din 24, dar măcar pentru 2-3 minute pe zi, dacă reuşesc să retrăiesc sentimentul de linişte absolută, de eliberare de orice…mă simt mulţumită şi mă voi declara o persoană vindecată de pesimism care tinde spre un optimism definitiv.