Am chef să vorbesc despre bunătate, despre fericire, despre omenie, despre bun simţ şi opinie spusă sincer. Poate am mai vorbit despre lucrurile acestea, dar parcă niciodată nu vedem în jur , sau nu suntem capabili noi de bunătate, mai ales în condiţii de stres sau nervi sau în momente de tensiune maximă când nici pe noi nu ne suportăm foarte bine.

Eu cred, că exact atunci trebuie să dovedim că suntem oameni adevăraţi, că reuşim să ajutăm, să fim empatici (cum suntem noi învăţate la şcola de asistente că trebuie să fim).

Nu m-a supărat nimeni, din contră, sunt foarte relaxată, am terminat toate examenele şi verificările, acum urmează primele trei săptămâni de practică în spital. Dar mă gândeam aşa, în general, de ce să fim răi, dacă putem fi mai buni? Dacă doar cu zâmbetul tău (chiar cu riduri multe la ochi sau cu cearcăne cât casa de la oboseală) poţi să luminezi ziua cuiva, de ce să nu o faci?

Mereu spun, ai ceva de câştigat dacă eşti rău? Te faci mai deştept sau mai înalt, ca să nu zic mai frumos? NU.

Dar, dacă oferi alinare, un cuvânt bun, o îmbrăţişare (chiar numai sufleteşte) cuiva, pentru care nu ai nicio datorie de niciun fel, este minunat.

Sună ca o poveste cu prinţi şi feţi frumoşi ce îmi doresc eu, dar eu încerc să fiu mereu gata să ofer ajutor, să nu fac rău gratuit şi nemeritat, să fiu lângă un om, pe care deşi nu îl cunosc pot să îl susţin în nişte momente grele ale vieţii.

Poate, mă pregătesc intens să fiu o asistentă medicală atentă cu omul, dar eu vreau să fiu aşa nu numai cu pacienţii, ci cu toţi oamenii.

Zilele trecute, când aveam examene, deoarece suntem două clase care învăţăm dimineaţa, am fost amestecaţi pentru a preveni mici incidente sau nemulţumiri care ar fi putut să apară. Nu prea cunoşteam colegii de la cealaltă clasă, dar m-am prezentat, le-am zâmbit, am vorbit deschis şi relaxat cu fiecare, am încercat în timpul modulelor, după ce mi-am terminat eu lucrarea să ajut pe cei care îmi cereau ajutorul. Nimic anormal până acum, dar după ce am terminat toate lucrările, a venit o domnişoară la mine, şi mi-a spus: ”mulţumesc pentru zâmbetul de încurajare, a însemnat foarte mult pentru mine”. Pentru mine a însemnat şi mai mult gestul ei de a-mi mulţumi.

Vă mai spuneam altă dată că am colegi tineri, care nu conştientizează încă, ce bine e să nu faci rău, să nu spui cuvinte care pot deranja o persoană sensibilă şi cât de minunat este să faci bine, să fii bun şi milos.

Nu sunt vreo Sfântă, nici măcar nu sunt aşa bună cât mi-aş dori să fiu, am momentele mele când spun răutăţi, sau cânt taxez oamenii cu nişte cuvinte acide, dar nu fac gratuit lucrurile acestea. Dacă pot face bine, fac, dar nu fac rău intenţionat, nu fac rău doar de dragul de a păţi şi cel de lângă mine la fel ca mine. Mereu mă gândesc că nu am nimic de câstigat dacă sunt rea, dar dacă sunt mai înţelegătoate am mult de câştigat atunci când pun capul pe pernă sau atunci când rămân eu cu mine.

Mă doare atât de tate răutatea unor oameni, care se cred superiori doar că au o haină mai bună pe ei, sau conduc o maşină cu mai mulţi cai putere. Mă doare că se fac diferenţe între oameni. Sufăr atunci când văd copii care nu pot să aibă o jucărie, sau pentru care o banană înseamnă pentru ei totul.  Mă doare când văd cum oameni cu posibilităţi nu se apleacă măcar să zâmbească unei feţiţe care doreşte un ajutor. Ştiu că în spatele a 95% dintre cerşetori sunt clanuri de oameni răi, dar cum ne dăm seama de cei 5% care chiar au nevoie de ajutor? Cum facem diferenţa? Le neutralizăm şansa de a fi ajutaţi cei care chiar au nevoie?

Comments

  1. Ralu,dreptate mare ai…De ar fi macar 5% ca tine,poate s-ar mai putea schimba tosusi ceva..dar cei buni,putini si aceia,sunt calcati in picioare.Daca am invatat ceva aici,pe pielea mea,e ca hainele frumoase,banii gramada si masinile de lux ascund in 99% suflete de gheata.Si da,doare sa simti ca pt un miliardar nu insemni nici cat o furnica pe care poate calca cand are chef..dar tare mi-as dori sa se inverseze rolurile.Omul uita,uita de unde a plecat,si uita cand el ajunge sus si altul jos…Asa au uitat italienii cum mergeau dupa razboi in Germania la munca,cand erau saraci,poate mai saraci decat sunt romanii azi.Azi ei au bani si asta le da puterea si dreptul sa isi bata joc de toti extracomunitarii cum ne numesc ei!Nici macar nu stiu care sunt romani,albanezi,habar nu au sa arate Romania pe harta-(un italian i-a spus sotului intr-o zi ca o fi frig tare la noi,doar suntem vecini cu Rusia! 🙂 daa,atare vecini suntem!!!) dar ei sunt italieni.Si nu vorbesc numai de ei,ar fi absurd,sunt multi asa ,care arunca jigniri in stanga si in dreapta fara sa se puna in locul persoanei pe care o jigneste asa,in mod gratuit!!! Te pup cu drag,tu mergi pe calea ta,ca cineva acolo sus cu siguranta vede ce faci :*

    1. Alinuţa, eu nu vreau să fiu bună cu oamenii nefericiţi din jur ca să mă vadă cineva de sus. Ci, mai mult, să simtă iubirea altor oameni, să se simtă ocrotiţi şi să fie liniştiţi că o mână poate să îi mângâie.
      Te pup şi eu cu mare drag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.