Cât de greu este să fi părinte

Nimic nu este mai greu decât să fi un părinte care merge cu copiii la analize. Eu nu sunt genul care să mă plâng ce grea e viaţa de mamă, că sunt nopţi nedormite, că ţi se lasă sânii sau ai vergeturi de la sarcini, că nu mai eşti niciodată liniştit şi îţi faci mii de griji pentru puii tăi.  Îmi place să port o sarcină, să nasc, ador să simt cum mişcă copilaşul în burtica mea, iubesc să alăptez, mă obişnuisem şi cu zecile sau sutele de nopţi cu somn întrerupt de cel puţin 15 ori pe noapte. Să spunem într-un cuvânt îmi place să fiu părinte.

Dar, singurul moment când mi se pare cel mai greu să fi mama este când merg cu copii la analize. Noroc că nu o fac aşa des. Vorbesc de analizele de sânge. Dragoş a mers până acum o singură dată iar fetele până acum deloc.

Astăzi  a fost ziua cea mare mare de mers la analize, nu cu unul, nici cu doi ci cu toţi trei puii.

Se apropie începutul anului şcolar, pentru aceasta trebuie să avem exudatul faringian, analiza de  coprocultură şi coproparazitologic în regulă, aşa că m-am gândit dacă tot mergem la cabinet, nu strică să facem nişte analize uzuale de sânge pentru a depista din timp ceva probleme de sănătate.

Sper să iasă bune analizele, să nu fie nimic în neregula cu ele, dar merg pe principiul că orice problemă depistată din timp are mai mari şanse de rezolvare fericită.

Nu pot să vă spun cum îmi tremura tot corpul când am intrat în cabinet, când ştiam că trebuie să ţin eu fiecare copil, că suferă şi că puţin îl doare.

Ilincuţa a fost prima, ea a plâns puţin, dar şi-a revenit repede la starea ei normală  de fericire mai ales că a luat-o Buni Vali în braţe şi a uitat de tot.

A urmat Drăgoşel, care mi-a demonstrat că este cel mai curajos, bine, el este şi mai mare, dar a fost foarte cuminte, doar zicea că îl doare puţin dar nu a plâns deloc. După aceea probabil din cauza emoţiei şi-a schimbat puţin culoarea feţei, dar după ce a ”condus” maşina lui Bunicu Dan, şi-a revenit.

Ultima a fost Feliciuca care a stat cuminţică dar la un moment dat a început să plângă în surdină spunând doar:”au, mă doare”.

Greu pentru mine, şi pentru ei, sper să înţeleagă că nu le vreau răul ci doar binele, că pentru câteva minute de suferinţă stăm liniştiţi că sunt perfect sănătoşi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ce să o mai lungesc. Concluzia este că  iar mi-au demonstrat puii mei că am nişte copii super cuminţi şi buni.