Ieri veneam din parc alături de cele 3 minuni ale mele. Undeva pe la jumătatea drumului dintre parc şi casă, Dragoş îmi spune că el nu vrea să murim (eu şi tăticul lui). L-am întrebat de ce crede că o să murim. El îmi spune că atunci când copiii cresc, părinţii mor. Eu am încercat să îi explic că eu am crescut şi părinţii mei nu au murit (Dumnezeu să îi ţină sănătoşi).

Dacă a văzut că i-am dat o explicaţie pe care a înţeles-o îmi spune că atunci când va fi mare, aşa ca tati el vrea ca eu să nu mă mut în altă casă, şi  să stau mereu lângă el.

Bineînţeles că primul gând a fost : ”eeeee, aşa zici tu acum, dar când te vei face mare nu vrei mai vrea asta”. Dar i-am răspuns că dacă aşa va vrea şi când se va face mare o să reuşim noi să facem să fie bine.

Are numai 4,4  ani dar mă uimeşte căteodată câtă maturitate are în căpşorul lui micuţ şi frumuşel. E un suflet bun, milos, atent şi iubitor (când vrea), şi e super inteligent (şi nu zic asta doar pt că e al meu) este un copil comunicativ, independent  şi încăpăţânat (exact ce mi-am dorit când eram însărcinată cu el). Pe scurt este un băieţel perfect.

Este băieţelul meu minunat.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.