Internetul bate doctorul?

Sunt genul de persoană care doreşte să ştie cât mai multe informaţii. Sunt pacientul care pune multe întrebări, care despică firul în patru sau zece şi nu iese din cabinet până nu a înţeles complet despre ce e vorba, cum funcţionează tratamentul sau care sunt efectele secundare ale bolii sau medicamentelor.

Ştiu că în ziua de astăzi internetul pune diagnostice, că multe persoane preferă să nu mai meargă la doctor pentru o părere ci doar să dea căutate pe google să vadă de ce suferă. Eu, nu sunt genul acesta de persoană.

Eu prefer să merg la medic, să cer un sfat profesionist, să obţin o informaţie de la ”sursă” cum îmi place mie să spun.

Nu neg, caut şi eu informaţii pe internet, caut informaţii după ce am vorbit cu medicul, dar caut numai informaţii medicale, articole scrise de medici, nu prea intru pe forum  unde fiecare spune ce prostie a visat noaptea şi ceilaţi o iau drept părere medicală.

De când Ilincuţa avea cam 5-6 luni, am observat că un ochişor se ducea mult mai în interior decât trebuia. Mergeam la medicul pediatru specialist, doctor în medicină, în fiecare lună, pentru controlul lunar, pentru măsurători. Mereu am întrebat, am atras atenţia medicului dacă putem face ceva să începem tratarea problemei să facem un fel de prevenţie- tratament. Tot timpul mi se spunea că e prea mică, că nu se poate face nimic acum, că după ce creşte îţi revine, că nu i se pare că are nicio problemă…

Am luat la vremea aceea de bune toate sfaturile medicului de familie ai Ilincăi care mă sfătuia să stau liniştită după doi ani să merg la control cu ea dar şi sfaturile medicului pediatru specialist care spunea la  un an că încă e prea devreme. Nu am căutat nimic pe internet atunci despre această problemă, poate a fost şi vina mea.

Dar, într-o seară binecuvântată de Dumnezeu, am primit impulsul să  dau o căutare simplă pe internet : medici oftalmologi copii. Am găsit diverse cabinete medicale, unde am intrat să citesc despre bolile ochilor. Surpriză: controlul la copiii care au peste 6 luni şi deja se observă o problemă este OBLIGATORIU.

Cu cât se începe mai devreme tratamentul, cu atât există şanse mai mari de reuşită, fără operaţii traumatizante pentru copil şi părinte.

Am avut un mare noroc, să sun la această clinică privată din Bucureşti, şi deşi programările erau făcute de săptămâni bune, să ne strecoare şi pe noi la un prim control.

În cazul nostru, ne-a explicat doamna doctor Ciubotaru de la clinica Infosan,  strabismul poate fi din cauza că ochiul nu vede suficient de bine pentru vârsta lui, şi el se chinuie să primească imaginea şi de aceea ochiul se duce sau fuge spre interior.

Am aflat ieri, că până la vărsta de 6-7 ani, copiii au un hipermetropism normal de +2 până la +2,5 dar după 7 ani ochiul vede perfect sau aşa ar trebui. Dar după un control amănunţit, la Ilinca este 3,5 la un ochi şi 3 la alt ochi. Ochişorul cu problema mai mare are 3,5.  Restul ochiului este perfect sănătos, adică la celelalte măsurători care puteau da stabism a ieşit bine. Mi-a spus ceva doctoţiţa de fondul de ochi, care mai poate da strabismul. La Ilinca a ieşit că fondul de ochi e curat.

Ştiu că eu îmi doream să facem operaţia mai repede, să nu văd copilul cu ochelari, pentru că mi se părea că sunt chinuieli inutile. Dar mi-a explicat doctoriţa, foarte frumos că la ea, acum, operaţia nu este indicată, deoarece din cauza hipermetropiei, după operaţie ar fugi ochii în exterior pentru că ochii se chinuie să stabilizeze imaginea.

Ni s-a recomandat după o analiză amănunţită cu un aparat care făcea 80 de cadre intr-o secundă,  două serii de picături la intervale de 10 şi 30 minute şi după alte măsurători nedureroase pentru Ilincuţa, să  îi punem ochelari pentru corecţia hipermetropiei şi să îi bandajăm ochiul care priveşte mai bine, pentru o oră jumătate -două ore pe zi, timp de 3-4 luni, să revenim la control şi să încercăm metoda aceasta.

Garanţii nu există, dar ni s-a explicat că acum , până nu corectăm hipermetropia, nu putem face operaţia cu şanse de reuşită definitivă.

Ilinca s-a comportat ”impecabil”. Adică de când a intrat în cabinetul doamnei doctor a urlat întruna, deşi nu era nimic de speriat, toată lumea era calmă şi îi vorbea frumos, ea s-a speriat foarte tare şi aşa a ţinut-o într-un urlat continuu de câte ori vedea pe cineva îmbrăcat în mov că se apropia de ea.

Personal, m-am liniştit, deoarece am întrebat dacă puteam preveni această problemă şi mi s-a spus că nu, că nu am greşit eu cu nimic, că nu e vina mea, că ochii deşi la început erau bine, au început să fugă în momentul în care copilul a început să vadă mai bine, la distanţă şi când ochii nu vedeau bine a apărut strabismul. Probabil aşa s-a născut, cu această mică problemă.

Sper să îşi revină fără operaţie, dar dacă este cazul şi ne va fi recomandat, nu stau pe gânduri şi vreau operaţia, după 2 ani, aşa cum ni s-a spus că se poate. Dar înainte de toate, trebuie să vadă bine.

De ieri Ilincuţa are ochelari, este simpatică şi deocamdată îi acceptă, îi mai dă jos, dar în majoritatea timpului îi ţine. De azi i-am pus şi bandajul pe ochişorul bun pentru a-l forţa pe cel leneş să lucreze. Să dea Dumnezeu peste 4 luni când mergem la control să se vadă o îmbunătăţire.

Am fost avertizaţi că e normal când îşi dă ochelarii jos să o ia ochii razna, sau să înceapă şi cel mai bun să privească în interior. Asta înseamnă că funcţionează tratamentul.

Deci, dacă eu nu căutam pe internt, mergeam numai după sfatul medicilor, pierdeam nişte luni esenţiale şi foarte importante în tratarea problemei. Nu spun că o să se rezolve acum sau în curând problema, dar măcar am început demersurile în a trata şi încet, încet să rezolvăm problema.

Sfatul meu:  informaţi-vă corect din mai multe surse, la orice problemă pe care o aveţi. Nu pot pricepe cum nişte medici buni, care pot pune diagnostice şi pot da tratamente numai după 2-3 simptome, la boli mult mai complicate,  nu sunt în stare să recomande un consult oftalmologic după 6 luni atunci când există un mic semn de întrebare.

Internetul nu bate doctorul, dar îl completează şi uneori îl corectează, dar nu îl substituie.