ralucutaNimic nu e mai plăcut în viaţa unui mame decât să primească dragostea copiilor ei.
Eram ieri seară cu Ilincuţa la bucătarie, pregătind cina pentru toţi boboceii mei. Ilincuţa stătea în scaunul ei de masă, şi dintr-o dată vine Felicia în fugă, mă apuca de picior şi ma strânge, dar mă şi pupă tare cu zgomot. Cam în acelaşi timp, intră şi Dragoş, care face identic acelaşi gest, dar îmi spune: ”mami, te iubesc!”
M-au terminat. Mă uit la Ilincuţa, ea se uită la mine şi râde cu toată gura ei cheală.
Aveam lipiţi de mine prin îmbraţişare 2 copii minunaţi şi înca unul mă îmbrăţişa cu ochii minunaţi şi sinceri.
Mai îmi trebuia ceva în momentul ala?
Da. Îmi trebuia un aparat de oprit timpul în loc, să fac să dureze momentul ăsta cel puţin 30 de ani. Sau măcar o telecomandă sa pot să derulez atunci când mă simt rău, exact la aceste clipe.
Ciudat cum se schimbă priorităţile în timp.
Prima cea mai fericită zi a mea a fost cea a căsătoriei. După aceea, în luna de miere, soţul meu mi-a facut o mare surpriză şi am înotat cu delfinii, aşa că această zi a devenit cea mai frumoasă, ziua casătoriei trecând pe locul 2. Când l-am născut pe Dragoş, normal că asta a devenit cea mai frumoasă zi. Între Dragoş şi Felicia a mai fost o zi pe care nu am cum să o uit chiar dacă la bătrâneţe fac alzhimer. Ziua când am ajuns la Paris, oraşul pe care mi-am dorit să îl vad întotdeauna, dar doar visam la el, niciodată nu am crezut că o să ajung să îl văd. Şi, când am atins şi pupat Turnul Eiffel, am crezut că visez. Dar şi aşa tot naşterea lui Dragoş a rămas cea mai importantă zi. A urmat Felicia, la egalitate cu Dragoş, şi a venit Ilinca care şi-a făcut loc tot în cea mai frumoasă zi din viaţa mea.
Aşa că pe primul loc avem 3 câştigători, cu 3 zile diferite: 12 martie 2008 Dragoş, 12 septembrie 2010 Felicia, 23 octrombrie 2011 Ilinca.
Aseară la îmbrăţişarea noastră de grup, s-a produs schimbarea.
Aceasta este cea mai frumoasă zi. Restul care au fost, au rămas nişte zile minunate, frumoase, nişte amintiri pentru o viaţă, dar sufletul meu se umple de dragoste de la copii.
Oau! Cum s-au schimbat prioritatile odata cu trecerea timpului…..Nu visam eu in tinerete ca va veni ziua in care voi avea un catel,pe care mi-l doream de cand imi scotea mama dintii de lapte, ca voi avea o familie,un copilas, atatea responsabilitati ….In sufletul meu ma simt inca un copil……dar, ai mare dreptate cand spui printre randuri cat de minunati sunt copii, cat de frumoase si sincere sunt gesturile lor….Nu degeaba a fi mama e cea mai mare implinire a sufletului nostru, doar
ca in unele momente uitam sa mai apreciem toate aceste gesturi, din pacate.
Roxi,
Cred că dacă încercăm să redevenim copii, totul ar fi mult mai simplu. Din păcate, nu se mai poate, iar pentru copiii noştri vrem tot binele din lume.Poate, de aceea nu mai reuşim să ne bucurăm de nimicurile vieţii.
Cand citesc postarile tale despre copii imi doresc din ce in ce mai mult sa devin mamica si bineinteles cat mai curand posibil. Abia astept acea clipa cand voi avea primul bebe:)
De fiecare data cand te aud vorbind de copii imi transmiti o stare de fericire!
Cred ca atunci cand va veni ziua cea mare (aici ma refer la nastere:))imi voi dori ca tu sa fii langa mine, pentru ca tu imi oferi incredere si siguranta ca totul va fi bine . Te pup :*
O să vină în curând primul bebe, o să vă bucuraţi şi voi de tot ce înseamnă fericirea de părinte.
Dacă se poate, eu sunt de acord să stau cu tine atunci când o să îţi aduci puiul pe lume. Dar şi dacă nu o să fiu lângă tine fizic, as vrea să mă anunţi când incepe evenimentul să fiu măcar cu gândul lângă voi. Indiferent de situaţie totul va fi bine!