Astăzi, cu banii strânşi de la toate clasele, am fost să cumpăram dulciuri şi fructe, pentru copilaşii fără părinţi. Am fost cu o colegă de-a mea de clasă, care era cu maşina, dar şi cu o altă colegă de la anul doi, o doamnă foarte aranjată, frumos îmbrăcată, care arată bine  dar care nu se purta la fel de bine cum arăta. (nu vreau să jignesc pe nimeni)

Am mers la un magazin, en-gros, unde am căutat  nişte preţuri mai bune la produse.

Cu amabilitatea unei colege, care era cu maşina la ea, am plecat să cumpărăm câteva dulciuri,  ca să le bucurăm joi la serbarea de Moş, sufletul lor de copilaşi bătuţi de soartă.

La acest en-gros, sunt multe magazine cu diverse produse. Fiecare stand, cu vânzătoarea lui, normal. Am intrat acolo şi această doamnă, întreabă pe un ton cam ciudat: ”cât este asta? arătând spre o bomboană. Domnul care era acolo spune: 1,20 de bani şi sunt 20 de bucăţi în cutie. Şi ea zice şi cât e cutia? Domnul spune că nu ştie că nu e bun la matematică. Şi a început să se zbârlească la el că nu se poate aşa ceva, că nu aşa se vinde marfa şi a plecat bodogănind. Prima oprire, prima răţoire. A doua oprire, la fel nu i-a convenit cum a vorbitul bietul vânzător. La altă oprire la fel. Deja m-a iritat foarte tare. Eu sunt obişnuită să vorbesc frumos cu oamenii, să îi tratez omeneşte şi să am răbdare. Nu la infinit, e adevărat, dar până văd cum mi se răspunde la bunătate. Dar, nu se oprea  din comentat după ce  pleca de la fiecare vânzător  cu care vorbea, dar mai comenta şi tare că nimeni nu ştie să îşi vândă marfa, şi sunt incredibili.

E adevărat, puţini oameni mai găseşti în ziua de astăzi care ştiu cu adevărat să facă un bun  comerţ. Dar dacă tu mergi la om cu sabia scoasă, eşti pregătit de război şi arunci numai foc în jur, ce vrei să primeşti?

La un magazin, era un domn, şi l-am întrebat zâmbind dacă se poate să numărăm mandarinele, pentru că ne trebuie 180 de bucăţi. Amabil mi-a spus că da şi dacă vrem ni le pune în lădiţe şi ni le cântăreşte cum vrem noi.  Foarte hotărâtă am vrut să cumpărăm de acolo, dar ea pe un ton superior, că nu, mai mergem să ne mai uităm. În condiţiile în care mai aveam  puţin şi terminam tot de văzut. Până la urmă ne-am întors la acest domn, şi l-am întrebat dacă ne ajută să ducem la maşină lădiţele, mi-a spus că normal că ne ajută (cu toate că nu era de datoria lui să facă aşa ceva). La replica mea către această doamnă că se poate să obţi mult mai multe dacă vorbeşti frumos, îmi spune că ori mă prosteşte vânzătorul pe mine, ori eu pe el… Oare, de ce? Că mă port frumos, normal şi nu ciudat şi plină de aere, fiţe şi figuri ca ea? Mai şi pomenea mereu: soţul meu este doctor… Aşa şi? Are trei picioare, era o viaţă în plus, bonus? Nu respiră acelaşi aer? Şi până la urmă ce contează că suntem doctori sau ingineri sau  vânzători? Părerea mea este că suntem oameni mai presus de orice.

Chiar mă gândeam cum o să ajungă asemenea oameni să îşi educe copiii? Sau ce învaţă copiii lor de la ei? Tot nesimţire, lipsă de respect pentru oamenii din jur şi mitocănie?

Nu vreau să o judec prea rău, dar nu cred că un asemenea comportament este normal la o persoană care se consideră matură. O viitoare asistentă medicală. Probabil că va fi una din acelea care urlă la pacienţi, căreia nu îi ajungi la nas nici cu prăjina, care este nesuferită şi rea.

Poate am fost eu  educată să am mult bun simţ, poate vreau  ca oamenii să fie oameni, nu servitori, poate că eu am pretenţii exagerate de la nişte persoane care nu ştiu nici cele mai elementare reguli de bun simţ. Eu tot sper, că va veni o zi când bunul simt şi educaţia vor fi apeciate de toată lumea.

Este atât de greu să te porţi frumos? Eu vreau să îmi cresc copiii în legea lui ”te rog” şi ”mulţumesc”, să nu fie obraznici cu nimeni, indiferent de ”rangul” celui cu care intră în contact. Exact când scrieam aceste rânduri vine Feli cu castronelul în care avusese măr, şi îmi zice loggg (te rog) şi îmi arată să îi mai curăţ un măr. După ce i-am curăţat şi i-am dat castronelul plin, îmi spune ţesc (mulţumesc). Este cea mai bună încheiere a cuvintelor mele din această postare.

Comments

  1. Buna din nou!
    Acolo unde nu este nici D-zeu nu cere!Aici este aplicabil pt educatie si bun simt!In ultimul timp am observat din ce in ce mai des exact aceeasi atitudine de superioritate la persoane care se cred mult deasupra… tuturor!
    Daca prostia ar durea cred ca multi ar merge urland pe strazi!Poate sunt rea dar asa simt!
    Referitor la vorbitul frumos imi amintesc ca o salutam pe femeie de serviciu si ma adresam intotdeauna cu dnaX.Am fost apostrofata de cei din jurul meu ca nu se poate ca femeii de serviciu sa i te adresezi cu dna!
    Pe mina asa m-a educat mama:sa spun dna la persoanele indiferent de rang si pozitie sociala daca sunt mari ca mine!
    Te pup si o seara placuta in continuare!

    1. Eu îi spuneam unei femei simple de la mamaia mea de la ţară:”colega de birou a lui mamaie, doamna Joiţa” şi mamaia mea era o femeia care lucra la C.A.P 🙂
      Cred că este foarte important să nu ne stricăm nici noi, cei care încă mai credem în bun simţ şi educaţie.
      Te pup şi să ai o seară liniştită

  2. Din pacate intalnim foarte multi oameni ca doamne descrisa de tine.

    Dar asta nu inseamna ca ei sunt fericiti astfel, refuz sa cred un asemenea lucru in orice caz…
    Caci daca esti tot timpul „cu nasul pe sus” cand vei „cadea” te poti lovi foarte tare…

    O seara buna!

    1. Bună Lili,
      Da, din păcate sunt foarte mulţi aşa sau chiar mai rău ca această doamnă. Cred că ei pierd pe termen lung prin lipsa lor de omenie şi bun simţ.
      O seară frumoasă şi liniştită!

  3. Cred ca unii au inteles gresit democratia. Prea multi in ultima vreme si chiar oameni la care nu te astepti, mai ales ca ai impresia ca au cei 7 ani de acasa dupa vremea in care educatia era chiar educatie.
    Cat despre asistenta…..poate se va duce la sotul ei medic stomatolog, si acolo nu e chiar necesar bunul simt si educatia. Acolo cum te porti asa iti umpli sau nu buzunarul 😉

    1. Cred că cei 7 ani de acasă ar trebui băgaţi ca obligatorii, sau ca examen la intrarea la şcoală sau măcar ca examen pentru viitori părinţi 🙂

  4. Sau poate bunul simt e doar o iluzie. Am fost azi in Carrefour si la casa de cosuri, era un TARAN cu caciula in varful capului,cu aere de orasean, dar cu bartamai carutul de cumparaturi. Asa ca……bunul simt….e o iluzie ca si sfarsitul lumii de 21 dec 2012 😉

    1. Mulţumesc Iulia pentru felicitări.
      Este adevărat că este emoţionant să văd (câteodată) că toată educaţia mea către copiii mei nu se pierde. Adică te rog frumos şi mulţumesc sunt normale la mine în casă, dar nu vreau să fie doar acestea 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.