ralucutaMulte gânduri dau năvală în capul meu cu această nouă sarcină.
Încerc să mă bucur cu adevărat de starea de gravidie, uneori cu grețuri, alteori cu amețeli, alteori cu o somnolență greu de explicat. Cel mai greu mi se pare să mă obișnuiesc cu golul din creierul meu, neuronii mei cred că sunt în vacanță deoarece lucruri știute extrem de bine îmi sunt uneori complet străine, îmi e greu să mă concentrez și să port o conversație cu un adult.
M-au întrebat mulți dacă așa a fost la celelalte trei sarcini pe care le-am avut. Sincer, nu mai știu…Îmi aduc aminte de grețurile și țipetele mele la wc din perioada Dragoș, de frica să nu pățească ceva bebe din burtică, îmi aduc aminte cum eram fericită la fiecare vărsătură de după amiază, râdeam și vărsam.
Din perioada Feliciei intrauterină am amintiri frumoase pentru că Dragoș avea grijă de bebe și îi dădea să pape pufuleți prin burtică, vărsături și rău erau, dar având un copil de doi ani, nu mai îmi permiteam să le bag în seamă. Țin minte un episod de vărsătură de dimineață, care m-a prins în drum spre servici și eu ca o doamnă ce sunt m-am pitit după un tufiș. Fiind ora 7 dimineața, am sperat că am scăpat nevăzută, dar un domn a trecut pe lângă mine și zâmbind îmi spune:”O noapte grea, nu????”
Perioada Ilincăi a fost cam la fel cu grețuri și vărsături, dar având multe alte probleme cu sarcina nu au mai contat foarte mult, plus că Felicia avea 4-5 luni când Ilinca era deja în burtică, Dragoș deja era fratele mult mai mare, că doar avea aproape trei ani…
Nu au fost stări de nesuportat ci din contra mereu am afirmat că perioada de sarcină, travaliu, naștere, alăptare sunt cele mai fericite momente din viața mea de femeie.
Acum vreau să mă bucur la fel de mult de această sarcină cum m-am bucurat de fiecare trăită până acum, mai ales că nu cred că va mai fi alta și vreau ca totul să râmână la fel de bine întipărit în sufletul meu ca celelalte sentimente trăite până acum.
Cât am fost în stagiu de practică în maternitate, am asistat la câteva nașteri naturale, plus o cezariană și simțeam așa un gol de durere în suflet, durere fizică că eu nu voi mai trece prin așa ceva. Soțul meu râdea de mine când îi povesteam și spunea că pe mine nimic nu mă liniștește că voi fi așa în permanență. Cum vedeam o gravidă, mi se făcea poftă de încă un bebe, dacă mai vedeam o mămică că alăptează mi se punea un nod în stomac și îmi dădeau lacrimile. Probabil asta e menirea mea să fiu mamă și numai menopauza mă va liniști 😉 😉 😉
Sarcina este la început acum și dorința mea cea mai mare este să fie un copil sănătos și să evolueze totul normal sau cel puțin la fel ca la ceilalti pui ai mei. Așa să ne ajute Dumnzeu!!!!