De cinci ori mămică. Despre dietă, slăbit, sport. Stil de viață sănătos.

Familia mea Sarcină, naştere şi alăptare

Cel mai minunat doctor

Astăzi am fost la Bucureşti, la controlul de  un an de la naştere, unde cu mare, mare, mare  drag am revăzut-o pe cea mai minunată doctoriţă de obstretică-ginecologie care există: Domna Doctor Dascălu Alina Simona.

Regulile pe care le-am învăţat după naştere sunt următoarele: control obligatoriu la 6 săptămâni, la 4 luni şi la 12 luni de la naştere, control care implică un Papanicolau, culturi de col, secreţie, şi o colposcopie.

Aşa am făcut după fiecare naştere şi mi-a fost bine. Aşa că nu concepeam să nu fac asta şi acum.

Mi-a fost foarte dor de doamna doctor. Sigur,  sentimentul de simpatie este reciproc deoarece, astăzi când m-a văzut pe holurile spitalului Sanador, dânsa şi-a deschis braţele şi a venit prima să mă îmbrăţişeze, cu toate că se grăbea la o cezariană de urgenţă. Şi, nu este genul de persoană pupăcioasă sau foarte lipicioasă de pacientele ei. Este o doctoriţă destul de distantă dar profesionistă, care prin atitudinea pe care o are  îţi impune să păstrezi o anumită distanţă normală în relaţia doctor-pacient.

Eu, am reuşit să trec de această barieră, şi chiar mi-a confirmat astăzi  doamna doctor că  are doar  câteva paciente foarte dragi inimii ei, printre care sunt şi eu. Pacienta care a născut râzând prima dată,  cea pentru care  la a doua naştere a făcut imposibilul şi a venit din concediu (tocmai era între Grecia şi Bulgaria când  am sunat-o că mi s-au rupt membranele) şi la a treia naştere când totul trebuia să fie simplu, dar s-au complicat  puţin lucrurile, a dovedit profesionalism şi totul s-a terminat cu happy end pentru mine şi pentru bebe.

S-a minunat foarte tare de cum am slăbit, mai ales fără operaţii la stomac sau alte tâmpenii. M-a felicitat sincer pentru reuşita mea şi chiar a  vrut să facă o poză cu mine, cu telefonul personal ca să aibă amintire şi ca să mă arate tuturor asistentelor care mă cunosc. Am 3 naşteri cu dânsa şi mai bine de 5 ani în care ne-am văzut foarte des.

Poate că nu vă vine să credeţi, dar această minunăţie de femeie, are acasă 4 copii, 4 fete frumoase, două dintre cele mari  sunt studente, cea de-a treia este clasa şaptea iar cea micuţă are 6-7 ani. Ştiu că sunt frumoase, deoarece, îmi amintesc cum, la naşterea Feliciei, îmi arăta poze cu fetele doar ca să mă facă să uit de dureri.

Mi-aş dori să pot să mai fac 10 copii, ca să îi nasc toţi tot cu dânsa. Este genul de medic care îţi dă numărul personal de telefon şi îţi spune că o poţi suna dacă apare vreo problemă indiferent de oră din zi sau noapte. Aşa a fost la mine mi-a răspuns la telefon la ora 12 noaptea, la naşterea lui Dragoş şi pe la 1 jumătatea la naşterea Ilincăi. La Felicia, ştiam că este plecată din ţară şi i-am dat mesaj, şi în maxim 2 minute după expedierea mesajului, m-a sunat, m-a liniştit şi mi-a spus că este în drum spre ţară şi în 10 ore ne vedem. Aşa a fost, a venit la Spitalul Euroclinic direct de pe drum, după mai mult de 14 ore de mers cu maşina, nu m-a lăsat pe mâini străine şi necunoscute. Mai multe detalii calde de atunci puteţi citi aici la tati 🙂

Are nişte mâini minunate, magice aş putea spune. Femeile care au născut natural, mă înţeleg deoarece atunci când eşti într-un travaliu, ai parte de multe ”verificări”. Eu sunt genul pe pacientă cuminţică, care stau relaxată şi fac tot ce mi se spune. Dar, indiferent cine mă consulta, aveam mici dureri, dar atunci cînd eram consultată de doamna doctor, chiar şi în timpul unei contracţii, durerea era inexistentă. Sigur, psihicul contează foarte mult la o naştere, organismul femeilor este diferit şi reacţionează uneori ciudat, dar numai lângă această minune de om, eu mă simt bine să nasc.

Mulţumesc doamna doctor Alina Simona Dascălu  pentru tot ce aţi făcut pentru mine şi copilaşii mei!

S-ar putea să-ți placă și...

24 de comentarii

  1. Buna ziua, Raluca! Ceea ce urmeaza sa scriu in acest comentariu nu are legatura cu postul acesta [poate doar ca vreau sa te felicit pentru cat de bine arati! :D], insa l-am scris aici pentru ca este ultimul si cred ca asa il vezi mai repede. 😀
    Iti urmaresc zilnic blogul, mereu intru sa vad daca mai e ceva nou, ce meniu ai avut in ziua respectiva [motiv pentru care o sa le simt lipsa :D] si din cate imi amintesc ai zis ca ai inceput acest stil de viata in februarie sau martie [nu stiu exact :D], ceea ce inseamna ca a trebuit sa treci si de „Proba Pastelui”. Ceea ce vreau sa te intreb e cum ai reusit sa treci peste sarbatori fara sa fii tentata sa mananci muntii de sarmale, prajituri si oua pe care toata lumea ti-i pune pe masa si te forteaza sa ii mananci.. mai ales ca era in primele luni, deci inca in perioada de obisnuire cu noul regim. 😀 Nu de alta, dar ma sperie cand ma gandesc inca de pe acum la Craciun si la faptul ca nu stiu cum o sa stau la capitoul vointa, astfel incat sa nu pun in 2 zile la loc ce am dat jos in multe zile de cumintenie. 😀
    Mi-ar fi de mare ajutor raspunsul tau. Multumesc! 😀

    1. Bună Ioana,
      Eu de sărbători, am mâncat meniul meu, toată lumea deja ştia la cel stil de viaţă sunt, nimeni nu m-a obligat, din contra s-au interesat din timp ce am voie şi cum să îmi gătească.
      Cine te iubeşte şi îţi vrea binele trebuie să aibă grijă de tine şi să te înţeleagă.
      Eu, am început să apreciez sărbătoarea nu numai din punct de vedere al mâncării, ci să mă bucur de momentele cu familia şi cu copii.
      Dacă cauţi motive să bagi mâncare multă în tine, îţi găseşti motive multe şi mărunte. Eu din martie de când am început îţi dai seama câte sărbători, aniversări şi alte evenimente cu multă mâncare am avut?
      Baftă multă şi să mă ţii la curent cu voinţa ta! 🙂

      1. Multumesc mult pentru raspuns! Intr-adevar, si persoanele din jurul meu s-au obisnuit, mai greu ce-i drept, cu stilul meu de a manca. Deci o sa continui sa sper ca o sa trec cu bine de traditia asta nociva pentru silueta. 😀
        Si da, o sa iti mai cer probabil sfaturi, deci te voi tine si la curent cu incercerile la care va fi supusa vointa mea. 😀

  2. Cand am vazut poza imediat mi-am dat seama despre ce ai scris in articol .Am absorbit acest articol despre dna doctor si relatia voastra cu un mare zambet pe buze.
    Nu pot sa spun decat ca datorita increderii si aprecierii tale am ajuns si eu la dansa si nu regret o clipa. Astept fiecare control cu nerabdare, emotie si fericire, pentru ca ea imi ofera siguranta ca totul este si va fi bine.
    Acu ma bucur de sarcina, iar peste 4 luni ma voi bucura de nastere alaturi de tine, Florin si dna doctor.
    Pupici!

    1. Iubita mea Paula,
      Sper din tot sufletul să nu îţi pară rău niciodată de alegerea făcută, să treci la fel de uşor ca mine prin naştere şi să te bucuri de fiecare moment unic prin care treci.
      Aştept nerebdătoare să fiu cu voi în aceste clipe unice şi superbe care vă aşteaptă.
      Te pup cu mare drag.

  3. Am si eu o intrebare, sunt cam incepatoare in domeniul acesta. Am studiat programul doamnei doctor si scrie ca este repartizata pe ambulator la Sanador. Cum se procedeaza acolo? Ca sa merg la un consult la dansa trebuie sa fac programare sau sa merg si sa astept sa imi vina randul? Poate pare stupida intrebarea, insa sunt foarte dezorientata in momentul asta, te rog sa ma ajuti.

    1. Bună Madelaine,
      Eu întotdeaunam merg la dânsa numai cu programare,pe care o fac telefonic. Nu întotdeauna reuşeşte dânsa să respecte fix ora de programare, deoarece se mai ivesc diverse urgenţe, dar eu sunt mereu mulţumită după un control. După programare, atunci când ajungi anunţi la recepţia de la etaj că ai venit, şi te cheamă asistenta dânsei la control.
      Multă baftă şi să mă anunţi ce ai rezolvat.

  4. Cati bani ai dat, in plus , evident, sau ce cadouri i-ai facut de e asa disponibila. Vreau sa-mi raspunzi cat poti de sincer, pentru ca mi se pare o poveste din alta tara ceea ce scrii tu. Evident, ai nascut trei copii frumosi si sanatosi( sa-ti traiasca fericiti!)si probabil ca amanunte de genul asta nu te-au mai interseat, sau poate ai avut posibilitati materiale si nu ti-a pasat. Nu pot sa cred ca o asemenea relatie se poate baza pe altceva in afara de bani sau cunostinte f.apropiate. Sa ma contrazici daca nu e asa. Dana

    1. Dana,
      Oare are vreun rost să te contrazic dacă tu aşa crezi că o relaţie între un medic şi pacientul lui este bună doar dacă se bazează pe bani?
      Ştii cumva câti bani primesc medicii dar ”uită” să mai ajungă la o naştere naturală dacă cumva se întâmplă noaptea sau la o sărbătoare?
      Sunt pacienta doamnei doctor de la prima sarcină, m-am dus pentru prima dată la dânsa când băieţelul meu Dragoş avea în burtică 11 săptămâni, iar deşi eram la prima consultaţie şi prima dată când mă vedea mi-a întins cartea de vizită cu numărul personal şi mi-a spus clar să o sun la orice oră din zi sau din noapte dacă am nevoie. Aşa că nu sunt rudă sau vreo cunoştinţă apropiată, ci doar o pacientă care ştie să facă diferenţa între oameni şi care nu uită să aprecieze ce bine a primit din partea oamenilor.
      Am trimis la dânsa multe prietene care mi-au mulţumit după aceea pentru acest lucru, toate foarte mulţumite, la fel ca şi mine de tratamentul primit de la doamna doctor şi toate au ales-o tot pe dânsa pentru naşterea şi celui de al doilea copil. Asta pentru mine spune totul.

  5. Eu sunt una dintre mamicile care au mers la aceasta doctorita la recomandarea Ralucutei. Am nascut o fetita cu ea in urma cu 4 ani si 9 luni si acum pe 7 august un baietel. Nu am ce sa-i reprosez, este profesionista si serioasa, grijulie, deschisa, foarte dedicata meseriei pe care o face. Concentrata si linistita ca un sfinx in timpul nasterilor, chiar daca la prima vedere ti se va parea autoritara sau putin rece, este doar o aparenta; eu aveam carnetele cu intrebari unele chiar puerile sa zicem dar la tot imi raspundea cu rabdare fara sa ma judece niciodata, pe scurt este un doctor care realizeaza o relatie cu pacientul unde fiecare coopereaza. Acum ea lucreaza la Sanador unde am nascut si poti citi detalii despre nasterea mea inclusiv de costuri dar mai ales de modul cum si-a facut meseria aici http://stardustmemories.info/?p=569.

    1. Adinuţa, pe Dana nu o interesează costurile unei naşteri la Sanador pt asta putea foarte uşor să intre la ei să verifice, pe ea o interesează câţi bani sau cadouri i-am dat eu Doamnei Doctor (nu degeaba am scris cu D mare)să se poarte aşa minunat cu mine, pentru că nu crede că mai sunt şi asemenea doctori în România.

  6. […] încă odată doamnei doctor Alina Dascălu pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru copiii şi pentru familia […]

  7. Buna seara! v as ruga f mult sa mi spuneti daca scumpa dna DR Dascalu Alina mai lucreaza la Sp Polizu? sau unde se mai poate gasi , in afara de Sanador.. Ms.

    1. Bună seara,
      Doamna dr. Alina Dascălu, lucrează doar la Sanador.
      O seară bună,
      Raluca

  8. Spuneti.mi va rog dacă știi cumva care este dată de nastere a d.nei dr.Eu sunt o pacienta a dumneaiei si aș vrea măcar un SMS să.i trimit,asa ca drept mulțumire.Si eu am născut 2 fete,cu d.iei.jos pălăria.

    1. Bună Niko,
      În primul rând vreau să îți urez să îți trăiască fetele și să fie sănătoase, să te bucuri de ele.
      Ziua de naștere a Doamnei Doctor este pe 31 ianuarie…anul asta ai ratat-o 🙂 dar la anul știi 😉
      O zi bună!

      1. Mulțumesc, asemenea și voua să fiți sănătoși, ca asta e cel mai important.La anul sigur nu o să mai ratez,dar în martie mă duc la D.iei pt analizele de rutina…nu am știut pe cine să întreb de ziua de nastere,și am dat de blog.ul tău.Multumesc inca odata.Va pupacesc

  9. Bună. Stii cumva ce varsta are dna Doctor? Si eu am nascut cu ea de 2 ori si o apreciez f mult, mi-e f draga si m-am atasat mukt de ea.
    Eram curioasa ce varsta are, mi se pare ca intinereste mereu, de la an la an ????

    1. Bună,
      Nu știu exact câți ani are dna dr. Cred că în jur de 50….din socotelile mele. ???????????????? E adevărat că arată din ce în ce mai bine ????

  10. Bună ziua! Am născut și eu cu doamna doctor Alina Dascalu în 2000. Ma puteți ajuta cu un nr de telefon al doamnei doctor? As vrea sa nască și fata mea cu dansa! Va mulțumesc!

    1. Bună ziua, sunați la spitalul Sanador pt o programare la dna dr. Vă va da dânsa nr de telefon. Sarcina ușoară!

      1. Mulțumesc frumos!

  11. Știe cineva dacă doamna doctor mai lucrează și în spital de stat sau numai la Sanador

    1. Lucrează doar la Sanador.

Dă-i un răspuns lui Ioana Anulează răspunsul