Imi place citatul : „Dumnezeu se distrează cel mai bine când vede oamenii că își fac planuri”

Ciudat, dar cam așa este. Viața mi-a demonstrat de multe ori că toate se întâmplă exact când ai nevoie de ele, că nimic nu e întâmplător. Eu căutam un post de asistentă, eram gata să pot să fac o meserie pe care o iubesc atât de mult și pentru care simt că sunt făcută….Dar, se pare că El, are alte planuri cu noi.

Știu că v-am lăsat baltă cu meniurile, fără să vă dau detalii, desi, eu mereu am fost extrem de sinceră cu voi.

Explicația este una simplă, frumoasă, minunată: vom mai avea un copil.

Am aflat în luna august, dar am preferat să știu că totul evoluează normal, că nu sunt probleme pentru mine sau bebe.

Da, am grețuri. Da, iar am meniu haotic, pentru că organismul meu e ciudat, desi creierul comandă ceva, el hotărăște altceva. Nu mai am voie să fac sport, ceea ce m-a cam dat peste cap. Da, voi lua iar multe kilograme, deși nu asta îmi doream. Dar, ce este mai important, voi fi din nou mamă, ceea ce mă face cea mai fericită femeie.

Kilogramele vin și pleacă. Deja m-am obișnuit cu ideea că nu voi fi cea mai sexi gravidă în  2019. Dar voi reveni în cea mai bună formă cât de repede se va putea.

Știu că sunt gravide care nu iau mai mult de 10 kg în toată sarcina. Eu nu voi fi una din asta. Voi fi iar ca un pește balon. Asta e….fac ce pot 😉

Vă las pe voi să ghiciți ce e: fată sau băiat.

P.S. Sunt în 18 săptămăni 🤰🤰🤰🤰🤰

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.