A venit vara. A venit căldura. Iubesc căldura, iubesc vara, ador înghețata dar îmi place silueta mea și noile mele kilograme.
Așa că tot caut combinații de înghețată, pentru cea mai sănătoasă, mai bună și care să nu îmi pună silueta în pericol.
După ce am tot făcut înghețată cu avocado în diverse combinații (cu zmeură, piersici, cacao), am descoperit ceva și mai simplu.
Da, se poate și mai simplu decât cea cu avocado.
Am folosit un ingredient. Da. Unul și va ieși cea mai bună, răcoritoare, aromată și cremoasă înghețată.
Banană. Atât.
Am curățat 3-4 banane nu foarte coapte. Le-am tăiat feliuțe de grosimea a 2 degete. L-am pus într-o punguță și le-am băgat până a doua zi la congelator. Înainte eu mixam bananele proaspete și apoi le congelam. Dar acum a ieșit mult mai spumoasă și cremoasă.
Le-am mixat foarte bine până s-au transformat într-o cremă înghețată.
O poți mânca pe loc sau o poți pune la congelator și o consumi când ai chef de ceva bun.
Eu am pudrat-o cu scorțișoară