Ani întregi am tânjit după un tip de cizmă.  Din acelea înalte până la genunchi, ceva cu sau fără toc, nu conta niciodată culoarea, nici materialul din care erau făcute, nici forma. Singura condiţie era să mă cuprindă la gambă.

Indiferent câte kilograme aveam, şi am trecut şi prin 49 de kilograme şi prin 55 şi prin 60,  nu găseam nicio pereche care să îmi vină. Puteam să am norocul să găsesc un tip de cizme-bocanci care aveau şi fermoar şi şiret, şi atunci desfăceam şiretul la maxim ca să pot să le închei. Am mai avut, ţin minte,  o pereche de cizme, lungi, culoarea  vişinie- grena.  Erau dintr-un material elastic, gen catifea şi de aceea am reuşit să le închid. Plus că eu purtam 37-38 şi astea erau 39.  Le-am purtat toată facultatea, numai la ocazii sau când vroiam să arăt super, dar şi aşa la un moment dat s-a rupt materialul. Jale mare a fost la mine în suflet. Aţi păţit vreodată să simţiţi că vi s-a stricat obiectul preferat, dar nu  aveţi şansa să vă mai cumpăraţi altul pentru că nu veţi mai găsi niciodată la fel?  Asta am simţit eu atunci.

Dimineaţa de ieri nu a început foarte veselă pentru mine, deoarece e prima săptâmână după 6 luni când cântarul meu mi-a arătat aceeaşi greutate. Sâmbăta la mine e ziua de cântărit. Eram foarte veselă pentru că mă aşteptam să văd o mică scădere, de cel puţin 500 grame, pe prietenul meu bun din ultimile 6 luni. Aşa m-am învăţat. Dar,  uite că deja greutatea începe să se stabilizeze şi cele 4 – 5  kg pe care mai vreau să le dau jos, or să mai stea împreună cu mine mai mult decât vreau eu.

Am auzit că ultimile kilograme sunt mai încăpăţânate, şi pleacă mai greu, dar eu am convingerea că  sunt cu adevărat specială şi vor pleca şi ele de pe mine  la fel de repede după surorile lor.

Deci, după cum spuneam, deja nu mă simţeam foarte veselă, nici tristă rău, doar plăcut tristă. Noroc că micul dejun de ieri a fost delicios cu zmeură şi căpşuni şi mi-a mai venit poftă de a zâmbi.

Dar, aşa  puţin abătută, am plecat cu tati la cumpărăturile săptămânale. Am fost în Selgros, deoarece vroiam să evităm aglomeraţia de sâmbătă,  specifică supermarket-urilor.

Aşa plimbându-ne cu ochii după cumpărăturile pe care trebuia să le  facem  respectând lista, dar să vedem şi  altele  care  nu erau trecute pe listă dar totuşi ne trebuiau, am ajuns la raionul de  încălţăminte 🙂 Culmea, din tot magazinul care a fost rearanjat, acest raion  este singurul care a rămas la locul lui.

Aici, erau asezate noile  modele, din ultima colecţie de cizme. Puţin din masochism, sau din dorinţa de a avea încă un motiv să încep să îmi plâng de milă, am decis să probez o pereche de cizme, din piele, un maron cald, numai cu fermoar, lungi până la genunchi.

Surprizăăăăă! Erau foarte bune, chiar lărguţe pe picior, mai mergea să bag un pantalon în ele. Astea erau măsura 38. M-am bucurat enorm, mă uitam în ochii lui Costinel şi nu ne venea să credem că am găsit aşa ceva. Am continuat cu probatul. Am încercat o măsură numărul 37. Şi aceasta mă încăpea.

M-am uitat după aceea şi la preţ, erau destul de scumpe. Le-am fi putut cumpăra, dar am decis să mai aşteptăm până ajung la greutatea dorită şi să le cumpăram atunci,  ca premiul  suprem pentru picioruşele mele care muncesc atât de mult la gimnastică, de au ajuns mult mai bine decât erau la 20 de ani.

Aşa că starea mea a redevenit una foarte bună, şi cele 4 kilograme rămase nu mă mai deranjează atât de tare. Sunt convinsă că or să se ducă. După cum mi-a spus o prietenă să privesc în urmă la cele 40 care s-au dus şi să fiu fericită, nu să devin obsedată de astea 4 pe care mai vreau să le dau jos.

Are dreptate, cu trecerea timpului şi subţierea siluetei, se modifică şi percepţia asupra propriului corp. Încep să te deranjeze mici imperfecţiuni pe care altă dată îţi doreai să le ai, speri la o siluetă din ce în ce mai subţirică, la un trup mult mai modelat şi mai perfect.

Sper să mă păzească Dumnezeu să devin prea obsedată. Puţin obsedată, sunt, şi chiar vreau să fiu. Trebuie să fiu, ca să pot lupta  pentru ce am, dar mai ales pentru menţinerea mea la greutatea ideală.

Concluzia mea, sportul potrivit şi făcut cu conştiinciozitate modelează părţi  ale corpului, pe care le credeam nemodelabile sau puţin  imperfecte.

 

Comments

  1. Ce mult plangem dupa anumite lucruri materiale si totusi dragi noua sau cu o anumita insemnatate.
    Cat m-a durut cand am aruncat un tricou cumparat din banii de pe flori de nunta,la care muncisem 3 luni,si pe care l-am purtat vreo 2 veri,dar negru fiind s-a decolorat 🙁

  2. Buna! Tot eu,tot cu intrebari. Stiu ca ai slabit multe kg,dar totusi nu atat de multe incat sa ti se lase pielea. Intrebarea mea este: nu au aparut vergeturi, pielea nu a pierdut din tonus? Folosesti un anume tip de crema?

    1. Bună Carmen,
      Cred că 48 de kilograme slăbite sunt foarte multe, suficiente să mi se lase pielea, dar uite că şi eu sunt foarte mirată cum de nu mi s-a lăsat. Nu este foarte fermă, ca la 20 de ani, dar corpul meu a purtat 3 copii şi trebuie să fiu mândră de fiecare parte a lui.
      Am mai spus, cred că datorită moştenirii genetice, poate şi sportului, că de dat cu mari creme nu mă dau. Vergeturi nu am chiar deloc de la slăbit. Am câteva pe burtică,dar ele sunt de la sarcini.
      Îmi dădeam cu Supliform după sport în primele luni de slăbire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.