Masa din această seară a fost cu totul deosebită.

O reţetă 100% naturală cu produse crude, sănătoase şi delicioase.

Caloriile pentru o porţie de 150 g sunt 323, dar alături de nişte cereale integrale ( 40 g ) avem o cină de 450 calorii. O cină bună, care satisface şi nevoia de dulce dar are si fruct – legumă şi aromă. Eu zic că merită încercată reţeta chiar şi pentru cei care nu sunt la un stil raw vegan. Are un gust delicios de bun, o cremă foarte fină de ciocolată, o budincă minunată.

Reţeta nu este grea: 2 avocado coapte ( 240 g ), 4 linguri cacao ( 40 g ) 4 linguri miere ( 80 g ) , totul amestecat foarte bine cu  bâz-bâz-ul.

În mod normal ar fi trebuit să îl ţin la frigider, dar nu am mai rezistat şi prima porţie am mâncat-o aşa mai călduţă.

Mulţumesc Pofticioasa pentru reţetă. E adevărat că am mai citi-o şi la o cunoştinţă într-o postare mai demult pe FB, dar puţin modificată. Reţeta de la pofticioasă m-a inspirat mai mult, şi mi-a trezit curiozitatea de a o încerca. Mulţumesc!

Vă anunţ oficial că nu voi mai scrie aici pe blog meniul meu ( eu voi continua să îmi monitorizez foarte atent tot ce pap şi numărul caloriilor din fiecare zi ) Voi mai posta din când în când reţetele mai deosebite. Sper că deja aţi observat  care este modul meu de alimentaţie, dacă aveţi întrebări, vă rog să mi le adresaţi în continuare, şi în limita cunoştinţelor mele vă voi răspunde la ele.

Comments

  1. Raluca, eu as dori sa-ti vorbesc personal, in privat, insa nu stiu unde si cum pot sa dau de tine. Pentru mine e important 🙂 Astept un raspuns la adresa de mail sau cum poti tu. Pe fb nu te-am gasit cu Ralucuta Online si numele intreg nu ti-l stiu. Altfel ti-as fi trimis acolo un mesaj.
    Pls. Multu.

Lasă un răspuns la Lumi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.