Din 14 martie sunt la un nou stil de viaţă.

Mai bine zis,  încerc să îmi educ mintea, psihicul şi stomacul pentru o viaţa mai bună, mai sănătoasă, mai fericită, mai optimistă, mai lungă, dar nu în ultimul rând, pentru o viaţa fără  stresul kilogramelor în plus.

Pentru mine,o  cură de slăbire nu mi-e străină. Am tot ţinut diferite cure de slăbire care imi trebuiau sau nu la vârsta respectivă. Dar timpul în loc nu îl mai putem da, aşa că să spunem : ale tinereţii greşeli.

După prima naştere eram destul de bine, adica, daca mă trezeam atunci la realitate, nu aveam de dat jos mai mult de 10 kg.

Dar, peste tot se pune accentul pe alăptatul bebeluşului, cât este de sănătos pt copilaş, aşa că mi-am dorit să alăptez cât mai mult posibil. Am reuşit, dar cu mari sacrificii pentru silueta deja pierdută. Nu regret nimic, dacă ar fi să o iau de la început, la fel aş face.

Dar dupa 7-8 luni de alăptat când am tras linie mai aveam vreo 20 kg în plus. Ştiu ca toată lumea spune ca alăptatul slăbeşte, probabil e adevărat, dar dacă nu mai ai destul lăptic pentru puiul tău, si nici nu vrei să înţelegi că trebuie să îi bagi supliment, atunci faci tot  posibilul  să mareşti cantitatea produsă cât să îl sature pe bebe. Am marit cantitatea, e adevărat, dar  ţinând cont că ceai pt. stimularea lactaţiei deja consumam, am căutat ceva mai bun. Am găsit, nu vreau să îi dau denumirea, nu are nici o vina produsul ci eu că nu am ştiut să mă opresc la timp.

Cum ne doream înca un bebe, am lăsat cura de slăbire deoparte şi m-am concentrat pe lucratul la bebe.

Ne-a ajutat Dumnezeu şi a venit bebe 2, o fetiţă minunată. Aveam exact ce ne-am dorit:  o fetiţa si un băieţel.

Eu întotdeauna mi-am dorit 3 copilaşi, dar după tratamente de fertilizare şi muncă să facem copiii, nu mă mai vedeam în stare de o noua rundă de muncă medicamentoasă.

Dar cum există o vorbă, ai grijă ce îţi doreşti că sigur ţi se îndeplineşte. Aşa a fost la noi pentru că atunci cand fetiţa avea 4 luni, bebe mic de tot era pe drum.

Cam asta ar fi introducerea în manualul kilogramelor, multe, în plus. Nu caut scuze. Nu dau vina pe sarcini,  deoarece doar la prima sarcină am luat 11 kg la celelalte două sarcini am luat 9, respectiv 8 kg.

Nu mă întrebaţi cum m-am hotarât să slăbesc. Dar deja intrasem în panică,  atunci când cântarul arăta o cifra imensă.  Şi cel mai grav, uram să mai mi se facă poze. Asta e ceva chiar de rău pentru ca eu iubesc să fiu fotografiată si aparatul mă iubeste pe mine. Dar când vedeam  cum arătam în poze, evitam să mă mai las fotografiată.

Prietena mea, Roxana,  mi-a spus într-o zi la telefon că o altă prietenă se duce la un nutritionist pentru că are de dat cam 10 kg rămase după sarcină. Am zis că trebuie să încerc şi eu, dar am mers cu inima putin îndoită deoarece cu ceva ani în urma mai mersesem la un nutriţionist care mi-a ordonat să încep să consum carne şi să termin cu ”tâmpeniile de vegetarianism”. Asta e o altă discutie, dar eu sunt  lacto-ovo-vegetariană de 12 ani.

Parca văd ziua de miercuri  14 martie, când m-am dus pentru prima oară la întâlnirea cu dr nutriţionist.

O dr. tinerică, slăbuţa (contează mult să vezi că ce îti spune să faci, face şi ea). M-au cântărit, masurat, mi-au făcut EKG, m-au pus la un aparat gen cântar dar ţineam  niste metale şi în mâini. Aparatul acesta mi-a calculat procentul de grasime, de muşchi şi de apa din organism, dar pe porţiuni ale corpului: mâna stângă, mâna dreaptă, trunchi, picior stâng şi picior drept.

Până acum nimic deosebit,dar când am intrat la dr. şi a văzut rezultatele mi-a spus căteva cuvinte care m-au înghetat. ”Doamna, sunteţi la un pas mic să intraţi  în obezitate morbidă ” mi-a mai zis ceva de accident vascular şi alte boli periculoase şi că am probabilitatea  destul de mare să fac una din bolile enumerate în 2-3 ani.

Pe moment nu am reuşit decât să îmi văd copiii ramaşi fară mama. Nu e nimic exagerat, eu aşa am simţit.

Sincer, ştiam că slabă nu sunt, dar să mă facă obeză, mi s-a părut groaznic. Restul  discuţiei nu mai contează dar ce mi-a plăcut cel mai mult este că a ţinut cont şi mi-a respectat felul de a fi, acela că nu manânc carne sau peşte şi mi-a făcut un stil de viaţă exact cu ce îmi place mie să consum. Singura deosebire: CANTITATEA.

Mi-am cumpărat cântar electronic  de bucătarie, şi nu ies din cantitatea permisă. Am început să fac şi putin sport, adica de 4-5 ori pe săptămână câte 1 ora de bicicletă şi 5 zile pe săptămănă aerobic. Fac acasă deocamdată, îmi fac timp cînd dorm copilaşii.

Şi după 2 luni am slăbit 18 kg, şi în total de când am început 21 kg.

Deja am început să primesc complimente când mă întâlnesc cu oameni pe care nu m-au mai văzut demult.

Nu zic că e uşor, dar nici aşa de greu cum ştiam eu că e o cură, nu este. Nu sunt condiţionată să consum un anumit aliment la pranz sau dimineaţa. Tot ce trebuie să fac este să nu depaşesc cantitatea permisă, să nu prajesc şi nu dulciuri. Dar pentru că ştiu că pot să manânc de vreau şi cănd mi-e poftă, deja mi-am  înjumătăţit efortul. Eu sunt genul care vreau,  atunci când ştiu că nu am voie.

De ce mă simt că m-am trezit la realitate?

Pentru că am reînceput să am grijă de mine, pentru că am  voinţă  să ajung unde vreau, pentru că mi-am dat seama că nu ajutam pe nimeni dacă ţineam capul în nisip şi nu recunoşteam că eram pe drumul greşit.

Mi-am dat seama că nu din mâncare îţi iei fericirea. E buna măncarea, dar sunt fericită că pentru mine măncarea a devenit ceva ce trebuia să fie demult. Cantitate mica.

Chinezii au un proverb: ” O bucăţică de ciocolată are acelaşi gust ca toata ciocolata” Aşa este.

Abia aştept să vină momentul să intru într-un magazin ca să îmi cumpăr ceva de îmbrăcat şi vanzatoarea să nu îmi mai zică dupa ce m-a măsurat de sus pâna jos: ” Aaaaaa, pentru dvs, nu avem măsuri aşa mari”

Dr. mi-a spus că ce trăiesc eu nu se numeşte cură sau regim, ci stil de viaţă.

Cu cantitatea deja m-am obişnuit, sunt zile  când mă satur de la jumătatea porţei.

Dulciurile nu mai există pentru mine, şi nu credeam că o să ajung să nu mai poftesc la o felie de tort. Dar aşa am devenit.

Motivul cel mai sincer pentru care m-am hotărât că vreau să devin normală: Dragos, Felicia, Ilinca. Îmi doresc ca atunci când o să meargă la şcoală, să fie cel puţin la fel de mândri cum eram eu când venea mama la mine la şcoală. Mama mea era cea mai frumoasă şi aranjată  mamică de la toate clasele, şi acum mama mea este o femeie  foarte frumoasă . Nu vreau ca copiilor mei   să le fie ruşine cu mine sau să se simtă ciudat când ne întâlnim cu colegii lor.

Îi mulţumesc soţului  meu  pentru ca nu mi-a reproşat niciodată  că m-am îngrăşat, nu m-a făcut să mă simt nesigură de iubirea pe care mi-o poartă, iar acum cand vreau să fac ceva pentru fericirea tuturor mă susţine, ma ajută, mă încurajează.

Stiu că ce a fost mai usor a trecut, că în primele luni slabeşti cel mai repede, dar sunt la jumătatea drumului spre kg dorite şi sunt la începutul vieţii mele sănătoase. Îmi doresc să îmi ajute Dumnezeu ca macar câte 4 kg să dau în fiecare luna jos.

Vă ţin la curent cu noutăţile, vă rog să îmi ţineţi pumnii să reuşesc să devin o persoana normala din punct de vedere al kg şi mai ales să reuşesc să îmi menţin greutatea.

Îmi iubesc prea mult familia ca să nu lupt pentru o viaţă mai bună.

Comments

  1. Felicitări pentru blog!!!
    Deci te-ai pus pe scris. Am ce citi de acu înainte :D.

    Îţi mai spun încă o data felicitări pentru voinţa de care dai dovadă şi îţi urez succes în continuare. Pupici.

  2. Bună Paula,
    Îţi mulţumesc mult pentru încurajări. Dacă ţii minte, ne-am întâlnit exact în ziua când am mers prima dată la nutriţionist. Exact de a doua zi am început schimbarea.
    Sper să îţi placă ce o să citeşti la mine pe blog.
    Te pup

  3. Mulţumesc mult, draga mea Pofticioasă!
    Ştiu că o să reuşim (tu mai ai atât de puţin)
    Mă ambiţionez foarte tare pentru că acum sunt admirată de toate persoanele cu care mă întâlnesc. Îmi place la nebunie să primesc complimente.
    Te pup!

  4. Si prietenii din parc te sustin, te invidiaza, in mod placut si sincer. Te vrem sanatoasa,mai frumoasa, mai ales acum cand te simti tu bine, radiezi si esti extrem de pozitiva. tine-o tot asa !

    1. Roxi,
      Nu ştiu dacă trebuie să fiu invidiată. Eu una nu aş invidia pe nimeni care trece prin ce trec eu.
      Admirată, oooo, e mult spus, se vad schimbări în bine la aspectul meu, dar mai am atat de mult până reuşesc să ajung la final.

  5. Am ajuns sa-ti urmaresc blogul dupa ce l-am urmarit pe cel al sotului tau timp de 1 an deja. Te respect enorm si te apreciez,esti pentru mine un model de urmat. Sunt sigura ca vei reusi. Iti tin pumnii si-ti doresc mult succes. Doamne ajuta!

    1. Cătălina: mulţumesc mult pentru cuvintele emoţionante pe care mi le-ai adresat, dar nu cred că am cum să le merit.
      Un model de urmat nu ştiu dacă sunt, dar mă onorează tot ce mi-ai spus.
      Şi eu sunt sigură că voi reuşi, este multă muncă în spatele fiecărui kg dat jos, dar trebuie să fie bine pt mine şi familia mea, aşa că merită toată lupta.
      Îţi doresc o vară frumoasă, plină de întâmplări minunate pe care să le ţii minte toată viaţa!

    1. Mulţumesc pentru felicitări.
      Dr. meu este din Ploieşti, dar nu am nr personal, ci doar de la cabinetul unde lucrează.
      Eu acolo am sunat şi mi-am făcut programare, dar am aşteptat ceva până mi-a găsit un loc liber deoarece ea este şi de diabet şi boli metabolice şi e ceva mai ocupată.
      Îţi dau cu plăcere nr de la cabinetul Elit Medical 0244-595 038 sau 0751 013 485. Pe dr o cheamă Filip Marilena Iuliana.
      Mult succes!

  6. Buna Raluca
    Am descoperit blogul tau ieri, cautand idei,motivatie pentru a slabi , satula fiind de multele kg ce le duc zi de zi peste tot.Am ramas muta de admiratie!Te felicit din toata inima pentru toata determinarea si in plus pentru minunea mica ce va aparea in viata voastra!Esti o femeie adevarata, o mamica extraordinara!

    1. Bună Mirela și bine ai venit la mine pe blog.
      Trebuie să spun că au reînceput și la mine să se adune kilogramele, mai ales acum, nu sunt foarte mândră de asta, dar știu că îmi voi reveni repede când voi face sport cum făceam odată…Știu că se poate, pentru că am dovedit-o și voi redeveni eu…într-un viitor 🙂
      Mulțumesc mult pentru felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.