De cinci ori mămică. Despre dietă, slăbit, sport. Stil de viață sănătos.

Dietă cu gust Mâncărică de post

Desert altfel

 

Desertul care completează ziua de astăzi este acesta care se vede în poză. Are 80 calorii iar steluţele mele  au fost foarte încântate să se cunoască cu acest gust fin de ciocolată, cremă şi îngheţată.

Zahăr, făină sau ceva periculos pentru siluetă??? ;) Nu

Ce conţine? Avocado (2 bucăţi) şi banane (2 bucăţi)  foarte bine coapte, stafide (70 g)  cacao (10 g), o fiolă esenţă de rom şi cocos pentru ornat.

Am mixat foarte bine avocado (curăţat de coajă) cu banana, stafidele şi esenţa de rom, până a ieşit  o cremă foarte fină. Formele de silicon le-am udat puţin cât să se prindă nuca de cocos de ele.

IMG_3229

Am pus cu lingura în forme şi am dat la congelator această cremă minunată care are 160 calorii pentru 100 grame, dar porţiile sunt mici aşa că am mai multe zile din acest desert pe care îl pot folosi ca mic dejun alături de cereale integrale, sau   desert – îngheţată sau o gustărică cremoasă şi sănătoasă.

IMG_3362

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns