Oare vine Zâna Măseluţă???

Pentru prima oară în viaţa mea, la 36 de ani, am fost nevoită să merg la stomatolog pentru o extracţie…

Vizitele mele la stomatolog, de-a lungul anilor au fost foarte dese, pentru că, deşi am mare grijă de dinţi, ei s-au cariat de la o vârstă foarte fragedă. Dar, probabil, unde am fost mereu la dentist, nu am avut nimic grav, totul s-a putut trata într-un fel sau altul.

Dar, uite că inevitabilul s-a produs, şi o măseluţă a avut gânduri de evadare din gura mea, după ce rădăcinile ei s-au rupt, nimic nu a mai fost de tratat, aşa că miercuri, stomatologul meu, care îmi este şi văr, mi-a spus: ”Trebuie să o scoatem, poţi veni sâmbătă?”

Am fost atât de îngrozită, încât i-am propus să mi-o scoată atunci, cu gândul ca aşa o să scap de tot stresul aşteptării.

Dar, văr, văr, dar meseria mai presus de ADN, băusem ness şi cum deja ştiu că am ceva probleme cu anesteziile, a zis că e mai bine sâmbătă, fără să beau ness sau cafea dimineaţă.

Puţine zile de miercuri până sâmbătă, nu???  Pe naiba puţine…un stres maxim în capul meu. Deşi, toată lumea îmi spunea că nu doare, până nu trăieşti pe piela ta un eveniment nu ai cum să ştii că e ok sau nu.

Îmi era frică de anestezie, de extracţia în sine, mult mai puţin de durerea de după care am auzit că este mare.

Sâmbătă dimineaţă, pe o ninsoare mare, m-a dus Costinel la cabinetul stomatologic.

Am  negociat cu Vlăduţ ca înainte de anestezia propriu zisă să îmi dea cu un pre anestezic şi mi-a dat cu un gel care mi-a amorţit puţin gingia şi atunci când mi-a făcut anestezia propriu-zisă să nu simt o durere prea mare. Puţin m-a durut, dar am stat cuminţică.

După vreo 10 minute, deşi eu credeam că nu a prins foarte bine anestezia, la un test al lui am răspuns:  nu mă doare. Restul…nimic neplăcut sau dureros, doar un mic scârţâit de os, care mi-a adus aminte instantaneu de operaţia mea la nas de acum 16-17 ani când la rinoplastie şi deviaţie de sept exact tot asta am  simţit.

Acum, ştiu că nu e aşa greu, dar, mi-a explicat că a mers destul de uşor pentru că rădăcinile erau deja rupte şi depărtate. Deci…sunt o norocoasă şi de data asta.

După aceea nu m-a durut foarte tare ca să fiu nevoită să iau ceva contra durerii, ceva suportabil, puţin enervant, dar prefer durerea fizică de 100000000 de ori, stresului psihic la care ştiu sigur că nu pot face faţă cu bine.

E mult mai plăcut să faci tu pregătirea psihică şi fizică unui pacient, să execuţi tu tehnica, decât să fii pacient. 🙂

Dinţi sănătoşi vă doresc!!!