Timişoara – oraş minunat

Am avut onoarea să particip la invitaţia doamnelor profesoare de la Postliceala ”Regina Maria de România”, la o conferinţă naţională de nursing, la Timişoara, cu o temă care mi-a mers la suflet şi mi s-a potrivit foarte bine: ”Îmbunătăţirea sănătăţii materne – stilul de viaţă”.

Îmi doream să văd Timişoara, deoarece nu fusesem niciodată acolo, auzisem că este un oraş minunat, dar nu credeam că îmi va intra atât de repede în suflet, iar experienţa a fost cu atât mai interesantă şi deosebită deoarece este prima mea plecare de acasă fără să fiu împreună cu Costinel iubiţel. Dar compania doamnelor profesoare a fost atât de frumosă, de normală şi firească încât ziceai că suntem patru bune prietene plecate într-o călătorie la Timişoara.

Am plecat cu trenul, drumul a durat 12 ore, dar sincer vă spun că nu a fost  obositor, dar ceva peripeţii au fost. De la Ploieşti la Bucureşti, unde am schimbat trenul până la Timişoara minutele au trecut foarte repede. De la Bucureşti urma să mergem cu clasa I până la destinaţie, dar C.F.R. -ul a avut alte gânduri cu noi, deoarece vagonul de clasa I lipsea cu desăvârşire,  aşa că am călătorit cu mult noroc la clasa a doua. De ce spun noroc? Deoarece puteam să avem şansa să nu găsim loc la clasa a doua şi atunci am fi mers în picioare cu bilete de clasa I în buzunar.

Pentru drum mi-am făcut un ”pacheţel” cu  nuci şi stafide pe care le-am păpat cu mare plăcere, plus că sunt şi sănătoase iar acesta este total 100% cu stilul meu de viaţă.

Ajunse la destinaţie am mers la hostel unde ne-a întâmpinat o cameră foarte curată.

A doua zi dimineaţă am plecat să colindăm, iar ceea ce mi-a plăcut foarte mult este curăţenia din tot oraşul, cu toate că nu sunt aşa multe coşuri de gunoi ca în Ploieşti, cred că educaţia oamenilor pentru curăţenie este alta. Am observat la semafoare diverse mesaje pentru cetăţenii oraşului în care se face apel la simţul civic, la bun simţ şi la omenie. Pe două dintre ele am apucat să le fotografiez şi vi le arăt şi vouă, iar pe al treilea vi-l spun eu:”Astăzi  cerşetor, mâine agresor”.

Cu mare emoţie am păşit în Piaţa Revoluţiei, unde acum mai bine 22 de ani au murit pentru drepturile nostre mulţi tineri neînfricaţi. Am vizitat şi Catedrala din această Piaţă, o catedrala foarte mare şi plină de încărcătură spirituală. Tot cu mare emoţie am văzut o troiţă, lângă biserică, care cred că era ridicată în cinstea  eroilor revoluţiei din decembrie 1989.

Am vizitat parcul Rozelor unde am văzut superbii  trandafiri multicolori şi unde am mâncat pe săturate mure, direct dintr-un mur pletos.

Am făcut poze  haiaoase în Parcul botanic.

Mi-am respectat stilul meu de viaţă sănătos şi cu mare bucurie anunţ că nu am cedat ispitelor care se aflau la tot pasul şi miroseau apetisant. Dimineaţa am păpat o banană iar prânzul meu de vineri a constat dintr-o porţie de mâncare la un restaurant libanez, nimic prăjit sau cu zahăr, seara savurând nişte cireşe şi căpşuni. Sâmbătă dimineaţă  am păpat o banană iar la prânz câteva linguri de salată orientală, o bucăţică mică de brânză sărată şi o roşie umplută cu brânză dulce, un măr,  iar pentru tren mi-am luat o gustare sănătoasă şi adaptată pentru drum, cu ce am putut să aleg cât de cât acceptabil. Deci, se poate dacă vrei şi atunci când eşti plecat de acasă să respecţi cât de cât un meniu corect, iar sportul a constat în multele ore de mers pe jos.

Ziua de sâmbătă a fost plină de emoţii, deoarece am susţinut lucrarea mea despre ”Stilul de viaţă sănătos” în faţa unui auditoriu necunoscut, dar m-au ajutat doamnele profesoare cu multe încurajări  înainte de prezentare şi felicitări după.

Ştiţi cum se spune despre învăţătoarea care ţi-a pus creionul în mână şi te-a învăţat să scrii, că nu ai cum să o uiţi niciodată? Exact aşa consider eu că este pentru mine, doamna profesoară care m-a învăţat cum să ţin corect seringa în mână, cum să fac o injecţie,  sau  cum se administrează corect un tratament. Nu am cum să o uit, oricunde mă vor duce paşii viitoarei meserii, iar respectul meu va fi mereu în suflet pentru această doamnă minunată.

Drumul de întoarcere a fost puţin mai obositor, dar nu pentru că a fost noaptea, ci pentru că înainte de plecare spre casă am stat mai bine de cinci ore prin Mall, unde sincer nu pot spune că am petrecut. Poate nu mai sunt obişnuită să pierd timpul aiurea prin magazine, poate am îmbătrânit şi nu mai înţeleg plimbatul prin magazine,  dar în afară de o mică surpriză pentru sora mea, nu am găsit nimic intereseant sau util de cumpărat.

Duminică dimineaţă, emoţia a fost puternică şi mare deoarece în gară m-au aşteptat cele mai dragi şi mai iubite fiinţe de pe acest Pământ: Ilinca, Felicia, Dragoş cu flori în mânuţă şi Costinel, iar poza deşi nu este foarte clară, pentru mine înseamnă foarte mult, şi îi mulţumesc din inimă doamnei profesoare care mi-a făcut această surpriză.