De cinci ori mămică. Despre dietă, slăbit, sport. Stil de viață sănătos.

Familia mea

Educația părinte-copil

DSCN1133

Stăteam azi și mă gândeam, într-un moment de migrenă, cum devenim părinți fără să ne dăm seama și cum nicio carte indiferent de ce mare psiholog ar fi scrisă nu te poate învăța cum să devi un părinte și numai viața ta cu copilul tău o face cel mai bine.

Oricum mi se par foarte tari cărțile de educație a copilului scrise de persoane care nu au copii. Daaa, ești foarte bun să dai sfaturi când nu ai copii sau copil, când nu ai trecut prin emoțiile unei sarcini sau adopții, când nopțile tale sunt liniștite sau cel mult tulburate de petreceri, când ”la rece” totul pare așa simplu de pus pe hârtie pentru că așa ai învățat tu la școală că e bine sau normal, când bolile sau prima zi de creșă, grădiniță, școală a copilului tău sunt doar basme, când crizele de isterie sau nervi ale puiului se termină așa simpul cu calm pentru că așa e în teorie. Eram și eu plină de sfaturi pentru prietenele mele care aveau copii și eu atunci nu. Dar între timp, am evoluat la rangul de mama și situația este puțin diferită în unele locuri dar mă și regăsesc în ideile mele mai vechi în unele situații.

Nu știu dacă sunt o mamă bună sau rea pentru copiii mei, dar sigur peste 10-15 ani o să aflu din modul în care o să mi se reproșeze de către ei, ceea ce am încercat pentru ei azi, așa e normal într-un fel pentru că și noi încă mai avem chestii de spus părinților noștri. Tind spre un viitor în care nu or să fie așa multe reproșuri cu ”nu trebuia să faci/să zici/să te porți…” și sper spre ”ai făcut bine că…” Oricum, orice copil ajuns adult începe să-și privească părintele cu alți ochi abia după ce vede ce înseamnă să fi părinte, așa că sper că voi apuca ziua în care copiii mei vor deveni părinți pentru bucuria și fericirea lor.

Nu vreau să îmi cresc copiii după reguli dar îmi doresc să devină niște copii educați în societate, care să știe să se descurce în viață, să știe să respecte oamenii dar să aibă și tăria de a-și susține punctul de vedere, să aibă puterea de a recunoaște când au altă părere și să poată să privească un alt adult în ochi și să-și spună părerea chiar dacă asta deranjează pe alții.

Incredibil cum copiii mei mă  fac să îmi aduc aminte de copilăria mea și cum mă regăsesc în multe din faptele lor, așa cum din povestirile soțului îmi dau seama că și el se regăsește în unele din  faptele lor.

Copiii sunt unici, au personalități diferite și moduri total opuse de a se comporta în situații identice dar cu toate acestea, noi părinții trebuie să putem să ne adaptăm fiecăruia în parte și să reușim să alegem calea cea bună pentru fiecare pui de om.

Ai mei  nu sunt cei mai liniștiți copii, cei mai cuminți sau cei mai educați, facem și noi ce putem, mai greșim dar învățăm din mers, dar mă uimesc întotdeauna prin ceea  ce fac între ei ca frați. Au o legătură specială pe care nu noi am făcut-o așa, asta nu vine din educație, o poți doar îmbunătății printr-un comportament părinte – copil nepărtinitor și corect cu fiecare în parte, dar se iubesc foarte mult, când unul lipsește, ceilalți parcă nu sunt întregi, iși declară dragostea unul altuia, se iau în brațe și se pupă, dacă unul primește o bomboană, respectivul  mai cere două pentru ceilalți doi care nu sunt de față ca să pape și ei…ei dar nu e numai așa, adică nu vă închipuiți un basm, au și momente de urlete, de țipăte și certuri dar importante sunt momentele acestea în care sunt și atât de atașați unul de altul.

Fiecare bebe nou care se naște în familia mea este mult mai avantajat decât cel dinainte care s-a născut pentru că este din burtică răsfățat de mai multe mânuțe și  pupat de mai multe gurițe, mult mai multe suflețele în așteapătă să vină sănătos pe lume, are mai multe lucruri de învățat de la cei mai mari.

Am fost norocoasă pentru că niciun copil de-al meu nu a fost gelos sau nu a avut un comportament violent față de bebe mic, din contra, Dragoș a manifestat din prima clipă un atașament protectiv față de Felicia și peste un an față de Ilinca, nepermițând nimănui străin de familie să se apropie de cărucior, era un adevărat ”căteluș de pază”, iar Felicia cu Ilinca s-a purtat mereu blând și deși e diferența atât de mică între ele, mereu Ilinca a fost în siguranță lângă Felicia. Iar acum Ilinca spune că atunci când se va naște bebe, ea fiind soră mai mare îi va da biberoanele ei pentru lapte  și nu se va supăra pentru că ea va fi mai mare (între noi fie vorba mi-aș dori ca bebe să nu aibă nevoie de biberoane ci lăpticul de la mine să fie tot ce va avea primi  până la cel puțin 6 luni și multe luni după, dar asta e altă poveste).

 

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și...

10 comentarii

  1. WOW! Felicitări! Cat sunteți de curajoși! Sa va dea Dumnezeu un bebe sănătos, frumos si cuminte! Pupici!

  2. Mulțumim frumos, Anca!
    Ne dorim un copil sănătos, asta e cel mai important pentru noi, pentru că din experiență știm că e imposibil cuminte și copil în aceeași persoană. Așa că ne rugăm la Dumnezeu să fie sănătos și să stea cât trebuie în burtică pentru ca atunci când iese să fie totul bine.
    Te pup!!!

  3. Felicitari! 🙂
    apropo de carti, am citit si mi s-a parut interesanta si utila „Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte – Adele Faber Elaine Mazlish”

    1. Mulțumim pentru felicitări, Andreea. 🙂
      Referitor la carți…ele sunt scrise să fie citite dar părerea mea este că în practică puține se aplică la noi.
      Am văzut în multe țări străine cum consideră părinții că este o educație pt copii lor: libertatea totală de a face tot ce vor…
      Dacă o să am ocazia o să citesc cartea de care mi-ai spus.

  4. buna Ralucuta!
    Sincere felicitari pentru bebe si pentru familia minunata pe care o ai.
    Multe carti/articole au fost scrise de persoane care nu au legatura cu viata de parinte (plina de suprize placute sau nu; si cu multe sacrificii care palesc in fata zambetului inocent al copilului).
    te pup

    1. Bună Nana,
      Îți mulțumesc mult pentru felicitări!
      Ai dreptate nu oricine scrie cărți despre psihologia copilului este o persoană care știe despre ce vorbește.
      Ești aceeași Nana pe care o știu eu? Sau e doar coincidență de nume?
      Te pup și eu!

  5. Buna Ralucuta!
    Sunt Nana cea pe care o stii, putin mai imbatranita.
    Iti urmaresc constant si cu viu interes blogul tau si jurnalul de tata al sotului tau.Ma bucur sau ma intristez alaturi de voi. A-ti reusit sa le daruiti copilor o copilrie normala, naurala intr-o lume care incet dar sigur a luat-o la vale.
    Te pup

    1. Doamne ce mă bucur că tu ești!!! Speram să fi tu, dar parcă mi se părea imposibil ca lumea să fie atât de mică.
      Nici nu știi de câte ori ți-am scris dar mesajele mi se întorceau pentru că nu mai era adresa corectă.
      Toți îmbătrânim și întinerim în același timp.
      Încercăm să le oferim tot ce e mai bun puilor noștri, în niște limite de decență și bun simt, ceea ce nu e total corect pentru lumea în care trăim.
      Te rog, când ai timp să îmi scrii ce mai faci și cum o mai duci în privat. Am aceeași adresă de e-mail.
      Te pup cu mult drag și dor!

  6. Esti o femeie adevarata….in opinia mea femeia este izvorul vietii…nu incetarea ei
    Am multe de invatat de la tine….in primul rand nasti copii…un copil pe langa bucurii mai vine la pachet cu o gramada de griji….si tu le primesti cu bratele deschise.
    Multa sanatate la intreaga famile si sa va bucurati impreuna de familia voastra minunata!

    1. Îți mulțumesc pentru cuvintele tale, mă onorează foarte mult.
      Este normal să primesc cu brațele deschise o nouă minune care vine în viața mea de femeie-mamă, cu toate că vine cu mii de griji, dureri, nopți nedormite tot e super să fii însărcinată și să naști, să alăptezi și să îi crești 🙂
      Sănătate multă și ție!!!

Dă-i un răspuns lui Anca Anulează răspunsul