Toţi 5 la mare

Ne-am întors din vacanţa la mare pentru prima dată în 5. Nu e aşa complicat cum se vede din exterior, sau poate aşa ni se pare nouă pentru că suntem obişnuiţi cu haosul vieţii noastre.

Programul la mare era foarte bine stabilit de mine  cel puţin în partea însorită a zilei.

Dimineaţa la ora 7 era dată trezirea. De mine bineînţeles. Nimeni nu scapa netrezit indiferent de vârstă, sex sau motiv de ziua de naştere. Eu mă trezeam în general mult mai devreme, mergeam pe plajă, asezam piscinuţa, jucariile şi prosoapele pe plajă. Le pregăteam costumele de baie, hăinuţele pt îmbrăcat, le tăiam merişoarele pe care le puneam în caserole ca să primească copiii o gustare sănătoasă pe plajă. Ilinca are regim special pt că are doar 2 diţişori îi pasam biscuite cu nectarină. Un răsfăţ să papi mereu pe plajă.

La 7 jumătate coboram la masă şi în jur de 8 eram pe plajă unde stăteam până pe la 11 jumătate.

Mers în cameră, început duşurile, îmbrăcat şi coborât la masa de prânz unde începea adevăratul spectacol. Nişte copii cu adevărat plini de energie. Nu stăteau locului o clipă, alergau, ţipau, se uitau la alţii cum bagă lingura în gură. Degeaba vorbeam cu ei, le explicam, ne enervam. Ei tot aia făceau. Câteodată mai mergea  fază cu condiţionatul: dacă stai cuminte diseară mergem la maşinuţe (era valabil numai pt Dragos, că Felicia nu era foarte încântată) 🙂

Eu nu pot să pricep cum alţi copii care erau acolo mâncau frumos, nu ţipau, nu se alergau ca maimuţele în cuşca. Mai erau câteva familii cu 3 copii, dar toţi erau liniştiţi şi cuminţi. Ce nasol pt bieţii părinţi…

Am prins ziua lui tati (26 iulie ) la mare. Am vrut să îi fac o surpriză şi i-am cumpărat lumânări cu noua lui cifră norocoasă. Am reuşit să strecor lumânările în coş fără să mă vadă, dar la casă mi-am dar seama că am uitat să cumpăr ceva şi le-a văzut. Oricum le-am luat la noi şi la masa de prânz am tăiat o felie de tort, am pus lumânările, am aşteptat vreo 10 minute să vină cineva cu o brichetă să aprind lumânările şi i-am dus lui tati ”surpriza”.

Mergeam în cameră, copiii rămâneau cu tati, iar eu mergeam pe plajă să respir 2 ore de  libertate. Mulţumesc tati 🙂

După ce se trezeau puii mici, tati venea cu ei  la mine şi ne jucam cu apa şi cu nisipul fierbinte.

Seara, dupa a doua porţie de duşuială, mergeam la masă, unde repetam experienţa de la prânz.

Nu înţeleg de ce uneori nu putem să îi lăsăm să facă ce vor ei. Adică ce dacă Felicia, care are un an si 10 luni face pipi în restaurantul lor? E mică nu? Ce dacă Dragoş vorbeşte tare de se auzea de pe plajă sau se uita la oameni care mănânca. E copil, nu? Uneori nu ne deranjeau chestii din astea, ne aminteam ce norocoşi suntem că îi avem, că sunt sănătoşi, că am putut să le oferim ceva minunat. Dar uneori, când vezi în jur oameni care se holbează la tine, sau copii care nu ţipă, nu urlă, nu aruncă cu mâncare, vrei  să încerci să schimbi ceva. Reuşeşti? NU, NU, NU. Te enervezi mai tare? DA, DA, DA. Merită? NNNNNNNUUUUUUU

După cină mergeam şi ne plimbam dar nu foarte mult deoarece micuţele erau obisite (aici vorbim de toate fetele Trîmbiţaşu).

Uneori, stăteam la masă, noi mâncam relaxati şi ei se jucau în jurul nostru. Am râs într-o seară cu  Costinel pe tema asta până ne-a durut burta. Exact lângă noi era o familie, tot cu 3 copii,  dar nu se mişcau de la masă, erau ciudaţi din punctul meu de vedere pentru nişte copii. Ai noştri în timpul asta au făcut dezastru în jur. Aşa părinţi, aşa copii.

Dacă ar fi să dăm timpul înapoi cred că la fel ar trebui să fie. Ei sunt copiii noştri şi trebuie să îi lăsăm să se dezvolte aşa cum vor ei. Nu avem cum să îi facem să fie statici, dar avem cum să îi facem să fie prietenoşi, veseli, cu bun simţ şi educaţie exact cât trebuie.

Pentru mai multe detalii amuzante şi povestite cu mult talent puteţi să intraţi şi la tati.