ralucutaDupă cum v-am spus, am 3 copii, 3 naşteri naturale. Deci dupa cum rezultă 3 depresi dupa naşteri.
Nu cred că există pe lumea asta, o mămică care să spună că nu s-a simtit ciudat după ce a născut. Indiferent de felul în care a născut, o femeie trece prin multe schimbări după ce vine pe lume puiul de om.
Poţi să citeşti despre momentele după naştere mult şi bine că nu ai cum să înţelegi până nu treci prin momentele critice, cum stă situaţia. Indiferent cât de echilibrată eşti ca om, nu ai cum să scapi .
Eu, am fost foarte norocoasă deoarece nu am avut o depresie în adevăratul sens al bolii. Poate, şi pentru că am lângă mine un om minunat, pe soţul meu, această etapă nu a fost foarte lungă şi nici foarte grea.
La primul copil, ţin minte că nu mi-am dat seama ce se întâmplă cu mine, dar eram foarte speriată de atâta noutate. Dupa ce am venit acasă de la maternitate, soţul meu a fost cu noi în concediu o săptamână. Cel mai bine îmi era când îmi dădea bebeluşul la sân atunci când plângea. Naşterea naturală implică şi o epiziotomie ( după aceea am aflat, că nu e obligatorie ) aşa că îmi era puţin mai greu să mă dau jos din pat.
Când a venit ziua să se ducă la servici, m-a apucat o panică…. Imensă. Dar, mi-am zis că până la urma trebuie să mă descurc, şi aşa a fost.
Deci s-au combinat sentimentele de frică, tristeţe şi dorinţa de a reuşi. Ghiciţi cine a reuşit să învingă. Reuşita a fost maximă.
La a doua naştere, epiziotomia nu a mai fost făcută, eram 100% bine, dar hormonii şi capul meu, nu. Îmi aduc aminte, că într-o seară, dupa băiţele copiilor, eu eram în sufragerie cu micuţa şi o alăptam iar Costinel în dormitor cu Dragoş îi citea povestea ”Capra cu 3 iezi”. Şi atunci când a ajuns la momentul în care iezii erau omorâţi şi capetele lor erau puse la geam, am început să plâng cu suspine. Dar în acelaşi timp mi se părea atât de comic că plâng la o poveste că am început să râd în hohote.
Nu, nu e imposibil să râzi şi să plăngi în acelaşi timp.
Nu a durat mult faza asta de bocete, cam 7 zile şi după aceea creierii mi-au revenit la normal. Somnul nu, doar creierii.
Dupa cea de-a treia naştere,(tot fără epiziotomie) cam tot aşa cel mult o săptămână îmi venea să plâng nemotivat. Dar având înca 2 copilaşi micuţi nu prea mai aveam timp să mă gândesc la bocit. Mai mă apuca atunci când mâncam, plânsul din senin.
Dar în nici un caz nu trebuie să confundăm depresia cu oboseala care e imensă în primele luni după naştere.
Cred că fiecare femeie trece altfel prin această schimbare majoră. Nu avem cum să simţim toate la fel, cum nu putem să percem durerea toate la fel. Poate că eu sunt norocoasă, poate sunt doar normală, nu am de unde să ştiu, tot ce ştiu este că în fiecare zi mă gândesc cât de norocoasă pot să fiu că totul a fost foarte usor şi am trecut cu bine de toate greutăţile sarcinii, naşterii şi lăuziei.
Cred că tot ce au în comun mămicile din lumea asta este dragostea necondiţionată pentru puii lor.
Buna Raluca, as putea cumva sa te rog sa-mi dai o adresa de mail daca as vrea sa-ti cer niste informatii? Multumesc foarte mult!!
Bună Lavinia,
Bineînţeles că pot să îţi dau adresa mea de e-mail: ralucatrimbitasu@yahoo.com sau ma gasesti şi pe FB la Raluca Amelia Trimbitasu.
Îţi răspund cu mare drag la orice fel de întrebare.
felicitari, esti f puternica. Eu sunt o fire mai egoista si nu imi place sa am f multa lume in jurul meu, ma obosesc. Nu stiu ce voi face cand voi avea un copil, o sa disper, nu ma simt in stare sa cresc un copil, n as avea rabdare sa ma dedic doar lui, sa nu pot iesi eu la plimbare sa fac ce fac de obicei. Mi e f frica de ziua aceea, sa pot suporta un bebelus langa mine. Mai ales ca mie nu imi plac bebelusii, nu mi plac cand plang, nu s mamoasa deloc, nu s emotiva cand vad un bebelus, mai degraba devin cand vad un catelus. Sunt ffff anormala si de asta nu stiu ce o sa fac …:(
Ma rog, scuze, m am plans aici :)) dar te invidiez intr un fel, pe voi restul mamelor care sunteti atat de dornice de a avea bebelusi.
Nu te cunosc, dar după cum spui că simţi cred că eşti foarte tânără. Exact aşa eram şi eu acum ceva ani, până să mă hotărăsc că vreau copii. Şi mai e un lucru, nu trebuie să îţi placă toţi copiii, ci doar ai tăi, iar când va fi momentul potrivit pentru tine, o să vezi că nu îţi mai e frică de nimic iar tot egoismul se transformăîn grijă şi responsabilitate pură de mamă şi vei fi o mamă foarte bună.
Nu ai de ce să te scuzi, ”uşa” blogului meu este deschisă oricui iar eu încerc să găsesc o vorbă bună pentru oricine intră cu inima bună 🙂
Te mai aştept cu mare drag!
cat de draguta si buna ai fost, multumesc ca mi ai raspuns. Nu sunt tocmai tanara, am 26 de ani, m am maritat si ar fi cazul sa fac un copil. Atunci cand ma joc cu nepotelul meu, in adancul sufletului imi doresc si eu, dar cand il aud cum tzipa si urla iar ma apuca nebuneala :))
Asa am stofa de mama, cand mai vine mama si imi scoate catelul la plimbare, stau pana vine ca pe 4 ace, daca nu are grija de el bine, daca fuge si etc :)) Asa o sa fac si cu bebelusul cred.
Oricum pana o veni un bebe, ma delectez la postarile si pozele tale, postarea cu o zi perfecta cred ca descrie f bine sacrificiile pe care le face o mama.
Ai terminat postliceeala? Succes, si sper sa iti gasesti un loc de munca in domeniu pe viitor. Eu am terminat 2 facultati si nu imi gasesc nimic pe domeniu, poate ca sunt eu mai timida si nu ma descurc la interviuri. Ma rog, experienta si greutatile vietii sigur ma vor face mai extrovertita :))
Iar am scris o poveste aici, scuze din nou :)) nu stiu de ce te simt o persoana buna si calda. Te pup!!!
Draga mea, un copil nu se face doar pt că te-ai măritat şi e cazul să faci sau te toacă părinţii la cap să le faci nepot sau toate prietenele tale au 🙂 Copilul îl faci când te simţi pregătită să devii mamă, să te laşi pe tine pe planul 2-3, când crezi că eşti pregătită să dormi 2 ore pe noapte şi alea nelegate, când crezi că omul cu care eşti vrea să împartă cu tine nopţile nedormite, caca din pampers dar şi miile de bucurii care vin la pachet cu un bebe. Aşa că, nu te gândi prea mult ci mai bine încearcă să simţi cu sufletul ce vrei şi ce îţi doreşti să fi.
Şi am avut dreptate, eşti foarte tânără comparativ cu mine care am 36 de ani 🙂
Acum sunt anul doi la postliceală şi eu sper să găsesc un loc de muncă în spital şi mă voi lupta să realizez ceea ce îmi doresc.
Te rog, oricând simţi nevoia să îmi scrii ceva, un comentariu sau orice nu te mai scuza pentru mărimea mesajului tău. Mie îmi face plăcere să primesc comentarii de la cei/cele care mă vizitează.
Eu aşa vreau să fiu, o persoană bună şi caldă, dar nu mereu îmi iese 😉