Ieri a fost prima mea întâlnire cu Andra Pofticioasa, după mai bine de un an de când ne ”cunoaştem” virtual, de când ne susţinem, ne încurajăm, ne plângem una alteia când cedăm în faţa ispitelor, de când ne certăm şi încercăm să ne aducem mereu pe drumul alimentar cel mai bun.
A fost o întâlnire plină de emoţii, m-am întrebat oare ce părere o să aibă despre mine, oare cum o să fie întâlnirea cu celelalte participante la evenimentul organizat de Pofticioasa. Totul a fost nesperat de bine, fără fiţe sau fără momente jenante.
Până să plec nu vă spun câte combinaţii de rochiţe, tricouri sau alte chestii vestimentare am probat… dar finalul a fost ales detaşat din zecile de tricouri de un tricou cu o girafă, animăluţ de care sunt foarte îndrăgostită.
Înainte să plec am păpat un delicios hamburgher vegetal:
Drumul până la Bucureşti, l-am parcus frumos şi lin, alături de draga mea prietenă Roxana, care mi-a fost alături în toate clipele mele de obezitate morbidă dar şi în trecerea la un regim de viaţă sănătos. De fapt, şi DATORITĂ ei am ajuns unde sunt astăzi. V-am mai spus mai demult că o prietenă mi-a dat ideea de a merge la un nutriţionist. Ea este prietena mea, şi numai a mea. Ea a condus frumos până la Bucureşti, deşi avea emoţii deoarece e a doua oare când intră cu maşina în capitala noastră aglomerată. Vă spun sincer că o invidiez cu drag pentru felul în care conduce, stăpână pe ea şi frumoasă la volan.
Am plecat noi din Ploieşti la ora 15, deşi întâlnirea era programată pentru ora 17, nu am vrut să întârziem. Aşa am ieşit din casă:
Pe drum ne-am distrat ca două veritabile blonde ce suntem, pentru că nu ştiam să pornim GPS-ul, pe care până la urmă l-am pornit nu ştiu cum şi ne-a dus fix la adresa unde trebuia să ajungem.
La ora 16:25 ne-am dat jos din maşină, pe strada corectă, urmând să descoperim şi numărul unde trebuia să ajungem. După 10 minute de învârteli, cedez la rugăminţile lui Roxi şi o sun pe Andra să mă ajute cu orientarea noastră în timp şi spaţiu.
Am ajuns cu bine la întâlnire, unde descopăr exact Andra pe care mi-o imaginam, adică o minunată femeie caldă cu zâmbet minunat, ochi veseli şi voce blândă.
Nu ştiu când au trecut cele trei ore care erau alocate pentru întâlnirea noastră deoarece Andra are un dar să te capteze şi parcă să te hipnotizeze cu toate cuvintele spuse. Am avut gustări sănătoase, puse la dispoziţie de Pofticioasa, care au constat în mere, banane, fistic şi bineînţeles apă plată.
Am avut fiecare, din cele 15 participante de răspuns la nişte întrebări, unde am vorbit fiecare despre problemele noastre trecute sau actuale cu kilogramele sau cu mâncarea şi uneori cu ambele.
Mi-am dat seama că deşi uneori vedem pe stradă femei slabe, bine proporţionate, uneori avem impresia că sunt perfecte, ele ascund multă muncă, multe sacrificii alimentare şi mult stres alimentar. Uneori, doar noi din afară le vedem perfecte, deoarece ele se văd grase, pline de defecte şi deloc atât de minunate cum sunt în realitate. De asta e bine să nu mai judecăm omul doar după siluetă, să nu invidiem pe nimeni că arată bine şi să ne iubim aşa cum suntem, uneori şi cu puţină celulită sau cu burtica mai balonată.
Aceste întâlniri vor fi bilunare, aşa că dacă vreţi să fiţi lângă oameni minunaţi, urmăriţi-o pe Andra pe blogul ei www.pofticioasa.ro.
Pozele de final făcute cu regretul că timpul trece mult prea repede atunci când te simţi bine.
Despre condus, ……mi se spune Schummy ;). E un hobby, o relaxare, sunt doar eu si balenutza si sunt mandra. Trebuie o poza si cu ea sa nu se simta neglijata.
Despre celelalte realitati( culoarea parului, problemele din spatele unei siluete ) sunt atat de comune si totusi nebanuite de ceilalti. Nu credeam ca bancurile cu blonde sunt reale ;), ca o silueta ( automat starea de bine, de incredere) e atat de greu de mentinut. Dar , vorba ta, nici nu am luptat cu mai mult de 5 kg, reglabile cu un regim sanatos si putin sport.
A fost super intalnirea, inca mai ii povestesc lui edi despre aceasta, cel mai interesant mi s-a parut ca am avut curajul sa vorbim cu persoane necunoscute despre problemele noastre si despre cum ne afecteaza existenta.
Cat despre regimul tau de viata, despre slabit, eu doar ti-am dat un sfat, restul e doar MERITUL tau, faptul ca ai avut ambitie, ca ai stiut unde trebuie sa pui stop si ca ai stiut ce vrei ptr viitorul copiilor si al tau.
Mă bucur că şi tu te-ai simţit bine, poate mai repetăm experienţa 🙂
Mulţumesc pentru TOT.
Nu scapi de mine …..asa ca tot o sa ne multumim reciproc 😉
Bravo, Ralucuta! Cu ajutorul tau am vazut-o si eu pe Pofticioasa…pe care o banuiam supla,inalta si roscata…:))) Sper sa mai faceti reuniuni de genul acesteia (poate si la Ploiesti) ca sa ajung si eu la voi. Va pup!
Carmena, mă bucur că ai văzut-o pe Pofticioasa, dar să ştii că nu ajunge să o vezi, trebuie neapărat să o auzi…
Eu sunt interesată să mă ocup de organizarea întâlnirii la Ploieşti, Pofticioasa la fel, trebuie să avem numărul necesar de doritori şi o punem de o întâlnire.
Ralucutza, imi multumesc din inima pentru aceste cuvinte splendide! Imi esti tare, tare draga. Ma bucur ca ti-a placut, am primit numai reactii SENZATIONALE dupa acest eveniment. Carmen, vin cu drag sa fac aceasta reuniune/prezentare la Ploiesti. Daca mai stiti fete interesante si credeti ca e o idee buna, eu sunt gata sa ma pun la drum 🙂
Eu mă ofer cu mare drag să organizez aşa ceva, deşi nu ştiu ce presupune, dar mă ofer.
Cuvintele mele nu au putut zugrăvi exact toate sentimentele frumoase trăite la întâlnirea cu tine, deşi ieri când am scris aveam o migrenă groaznică nu am vrut să treacă emoţia evenimentului fără să o povestesc.
Te pup cu drag!
Hmmm, imi place tare de tine, o citesc si pe Pofti, da tre sa recunosc ca am avut impresia ca dupa atata sport plus dieta e slabuta rau. Am avut o mica dezamagire…
Maria,
Îţi mulţumesc că îţi place de mine, dar trebuie să îţi placă şi de Pofticioasa, e o femeie tare bună, dulce şi crede-mă va redeveni slabă cum ne-o imaginăm toate.
Maria, nu trebuie sa te simti dezamagita. Pofticioasa se lupta si ea (ca multe,multe persoane) cu niste kg care vin si pleaca si iar vin…de fapt,asta e problema multora dintre noi: nu reusim sa ne mentinem dupa ce slabim…si o luam mereu de la capat mai ceva ca Sisif.
Maria, trebuie sa vii la o intalnire cu Pofticioasa si ai sa descoperi ca in spatele unei siluete perfecte se ascund multe tentatii,multa ambitie,echilibru in alimentatie si incercarile de a face fata situatilor de stres fara mancare.
In prima parte a intalnirii, am avut un soc cand am vazut persoane destul de slabe si care aratau super bine,Vicky si mai erau cateva fete,care aratau extraodinar si nu am banuit nici macar o clipa ca e o munca grea de mentinere. Pe Raluca o stiu, stiu cat a muncit,cata ambitie a avut, asa ca ea nu e incadrata in aceasta discutie. Vorbesc de femei pe care nu le-am cunoscut pana acum.
Esti minunata. Am fost si eu la intalnirea asta cu Pofticioasa, acolo te-am intalnit si mi-a placut povestea ta, asa ca te-am cautat pe net si te-am urmarit un timp. Apoi…. m-am luat cu biroul, al doilea copil, antreprenoriat… am tot incercat sa implementez o rutina mai sanatoasa, reuseam 2-3 saptamani apoi iarasi cadeam in capcana mancatului emotional. La intalnirea din 2012 eram cu vreo 5 kg in plus fata de ce-mi doream, acum sunt pe plus cu 10-12 kg.
Acum cateva zile mi-am adus aminte de tine si te-am cautat sa vad ce se mai intampla – ma bucur tare mult sa te gasesc cu 2 copii in plus si cu aceeasi motivatie si perseverenta. Esti un exemplu pentru mine si de data asta nu ma mai las!
Bună Diana,
Mă bucur mult să ne reîntâlnim! Eu din 2012 când aveam 3 copii am mai făcut încă 2 copii și am tot avut fluctuații de greutate din cauza sarcinilor. Acum sunt tot în proces de slăbire după ultimul copil, fetița Zina născută în aprilie 2019.
Eu am observat la mine că prima săptămână este cea mai grea, apoi creierul își readuce aminte de mâncarea sănătoasă. Încearcă să nu mai cedezi așa ușor, mai ales după 2-3 săptămâni de cumințenie. Eu mă gândesc că pentru 5 minute de plăcere cât durează o poftă, nu are rost să stric o muncă de o săptămână sau o lună, sau un an….regretul e mult mai mare apoi decât a fost gustul 🙂
Te pup!!!!