Provocarea mâncării

În perioada 15 martie până în 25 august, am mai avut evenimente unde am mers şi mi se puneau în faţă 3 feluri de mâncare, sărăţele, tort şi alte minuni culinare care îmi fac rău  siluetei (pentru că da, acum am siluetă). Am rezistat eroic pentru că nu numai cântarul îmi arăta o greutate de om supraponderal, obez grad 1, obez grad 2 sau obezitate morbidă dar şi creierul era deja mult prea obosit de această greutate, ca să mai dea semnale de poftă spre ceva interzis.

Dar, uite că a venit ziua de 25 august când am mers la botezul lui Ianis, băieţelul unor prieteni. Am avut ceva emoţii deoarece acum mă încadram la greutatea normală, şi teama mea cea mai mare era să nu mă culc pe o ureche şi să mă înfig prea mult în mâncare.

Ei bine, nu. Voinţa mea încă funcţionează. În primul când nu am mâncat nimici interzis, gen alune, saleuri, sărăţele şi alte minuni care se pun pe masă cum ajungi la un restaurant. E adevărat, că am poftit la ceva, dar tot la ceva sănătos. La o banană. Ţinând cont de principiul alimentar cum că fructele se mănâncă cu 2 ore înainte sau după o  masă, am luat o banană, m-am uitat la ceas şi după numărul invitaţilor sosiţi am apreciat că mai durează cel puţin o oră jumătate până o să aducă aperitivele. Nu am greşit deloc, chiar aşa a fost.

În rest, cele 3 feluri de mâncare (meniu lacto-ovo-vegetarian comandat special pentru mine), au fost degustate de mine, dar în cantităţi de puişor. Adică, din aperitiv nu am mâncat mai mult de 20%, din felul 2 am cedat caşcavalul pane (cu toate că înainte era preferatul meu) şi am mâncat 3 linguri de legumele fierte, iar la felul 3 am zis pas cartofilor prăjiţi şi am mâncat  4 ciupercuţe la grătar cu 2 linguri de salată de varză.

Am dansat cam 80% din timp, deci mi-am făcut şi sportul pe ziua de ieri.

Nu a fost aşa complicat cum credeam. Dacă ai o greutate normală, nu înseamnă să lingi farfuria şi să nu mai laşi nimic în ea. Nu înseamnă nici că trebuie să termini tot din farfurie  nici de  obligaţie sau să nu se supere gazdele evenimentului.

Sunt mândra de mine, pot să spun cu adevărat că sunt mândră de mine.

Aaaaa, dacă am gustat tortul? Normal că nu. Sau pot să spun că l-am gustat, dar cu mirosul 🙂

Sper ca cei/cele care îşi doresc să slăbească să ajungă la nivelul în care mâncarea nu trebuie să lipsească din viaţa loc, ca să nu o pape. Mâncarea trebuie să fie peste tot, în cantităţi mari, cât mai variată, eventual cât mai nesănătoasă. Atunci se dezvoltă ambiţia, tăria de a rezista tentaţiilor. Parerea mea este că dacă eşti obişnuit să vezi mereu mâncarea pe care nu ai voie să o mănânci, dacă lupţi permanent cu tine să rezişti, la un monent dat nu mai ai cum să vezi decât mâncarea ta sănătoasă pe care o poţi savura cu plăcere.

Am văzut la o emisiune concurs de slăbit, de la americani, normal, cum concurenţii erau duşi la o fermă, izolaţi de mâncarea nesănătoasă. Făceau sport, mâncau numai ce primeau, slăbeau e adevărat destul de mult. Întrebarea mea este: după ce reveneau acasă, la frigiderul plin de tentaţii, de mâncare pe care nu au văzut-o de 4 luni, de mirosuri îmbietoare. Ce făceau? Rezistau şi nu băgau mâna până la cot în frigider? Sunt sigură că nu, pentru că aşa suntem noi, creierul aşa funcţionează, dacă este interzis, vrei.

Dar dacă îţi educi creierul puţin câte puţin, dacă vezi tot timpul produsele nesănătoase, dar te obişnuieşti cu ele şi eşti conştient de cât rău îţi fac, înveţi să faci abstracţie de ele şi să alegi numai cantitatea potrivită dar şi alimentul cel mai sănătos.

Poftă mică vă doresc!