O să reîncep să public aici ce şi cum mănânc, cât şi ce sport fac.
Revenirea mea la sport, mâncat cântărit şi la notat tot am făcut- o pe 14 noiembrie 2015. De atunci şi până azi am slăbit 14 kg.
Nu mi-a fost uşor să mă reapuc de cântărit mâncarea, de notat tot sau să spun stop multor „plăceri” culinare. Dar, a trebuit să fac din nou acest pas pentru că deja nu mă mai simțeam deloc bine nici fizic dar mai ales psihic când mă urcam pe cântar şi vedeam cât arată.
Poate, ştiind că am mai slăbit odata peste 50 de kg, tocmai de asta mi-a fost aşa greu să îmi găsesc forța necesară să mă reapuc de treabă şi mă mințeam singură că încă alptez şi nu pot…
Dar…uite că am reuşit să îmi găsesc ambiția şi nu m-am mai mințit singură şi am plecat la lungul drum al războiului cu kilogramele în plus.
În primele două săptămâni m-am axat doar pe dietă, reamintirea a tot ce înseamnă abținere, notat în agendă, setat creierul să vrea doar chestii sănătoase şi bune pentru siluetă.
Din a treia săptămână am început şi sportul, adică bicicleta. În primele zile 20 de minute, apoi 30…50…60…80 ..90 de minute pe zi. În kilometri asta înseamnă de la 5-7 la început acum am ajuns la peste 30 de km pedalați în fiecare zi de luni până vineri.
Mi-am propus să redevin eu, cea dinainte de ultima sarcină dar totuşi să nu fac greşala de a compara mereu cu ce am mai făcut acum 4 ani, adică să nu fac comparație la kilograme date jos într-o luna pentru că acum poate nu va fi la fel de rapid sau uşor şi vreau să rămân motivată, optimistă şi luptătoare.
Buna Raluca
Sa stii ca deseori treceam pe aici,pe site-ul tau, sa vad daca ai mai postat cate ceva.Ma bucur tare ca ai reinceput sa postezi meniurile tale, ma pot inspira !Multumesc!
De cateva zile am reinceput si eu sa mananc mai organizat,motivele fiind cam aceleasi : psihic nu ma simt ok, parca nu as mai fi eu..si cred ca nici nu mai sunt :)).30 kg ma incomodeaza, vreau sa le vad duse pt totdeauna.
Sport nu fac inca.Urmeaza :).
Toate cele bune si succes,stiu ca va fi!
Mirela
Bună Mirela,
În primul rând îți urez multă voință şi kilograme ascultătoare, adică să plece repede de la tine şi să nu mai revină.
Apoi, îți mulțumesc mult că nu m-ai uitat şi tot mă vizitezi 🙂
Împreună pentru o lume mai slabă..vom reuşi