ralucutaSă fi slab sau gras nu e întotdeauna o plăcere sau un lucru de care să fi mândru. Cunosc persoane care au fost foarte slabe şi care nu s-au bucurat deloc de acest ”avantaj”. Cunosc şi persoane puţin mai plinuţe, care sunt foarte mulţumite de felul în care arată, şi nu o fac doar de suprafaţă, ele chiar emană fericire şi mulţumirea lor se vede şi se simte. 
Persoanele foarte slabe, în majoritatea lor femei, erau nemulţumite că nici o haină nu venea bine pe ele, deoarece erau foarte slabe. Chiar la frumoasa Nicoleta Luciu, am auzit într-un interviu cum spunea că în adolescenţă era atât de slabă încat, uneori şi vara îşi punea încă o pereche de pantaloni pe dedesupt, ca să aiba şi ea forme.
Pentru că am fost o persoană normal spre plinuţă (în adolescenţă) nu am putut să înţeleg niciodata un asemenea comportament. Dar mă gândesc că aşa cum pe mine mă deranjează kg pe care le mai am în plus (încă, dar suntem duşmani de moarte şi le voi ucide în maxim 6 luni) aşa şi o persoană foarte slabă este deranjată de kg ei în minus.
Nu pot să înţeleg de ce o femeie, că în general despre ele vorbesc, (bărbaţii nu prea au chestii din astea) nu pot să accepte un compliment sau o constatare sinceră. Adică, te întâlneşti cu cineva şi observi că persoana respectivă chiar arată bine, din punctul tau de vedere, şi îi spui. Dar în loc să primeşti un:”mulţumesc” primeşti, :”e, unde vezi tu că arăt bine, nu vezi ce burtă, ce fund, ce braţe, ce glezene, ce deget mic de la piciorul stâng sau ce încheietură de mână am?” Adică, nu i-ai spus că e perfecţiunea întruchipată, i-ai spus doar că arată bine. E aşa de greu de conceput?
Până la urmă fiecare are dreptul să se simtă cum vrea, nu asta mă deranjează. Şi ăsta era doar un exemplu că o femeie nu e niciodată mulţumită cu ce are, că vrea altceva mereu. Daca că are părul creţ îl vrea drept şi îi întinde cu placa, dacă are părul drept visează la un păr creţ, nu mai zic de culori de păr. Nu aş mai putea să fiu culoarea mea naturală nici dacă mă plăteşti (ei, hai, acum depinde de suma). Nu zic că nu e bine, poate e bine pentru că aşa reuşim să evoluăm, să ne îmbunătăţim aspectul. Dar de aici până la a judeca omul NUMAI după numărul de kilograme pe care îl are mi se pare o SUPERFICIALITATE enormă.
Nu mi se pare că dacă ai cu 5 kg sau 100 mai puţin sau mai mult decât altcineva eşti mai deştept, mai bun, mai frumos, cu o familie mai mare sau cu prieteni mai sinceri. Nici măcar nu cred că eşti mai vesel, sau mai înţelept sau ştii mai multe.
Poate, din punct de vedere al sănătăţi, da, o persoană normal ponderală, este mai sănătoasă. Dar nu întotdeauna, depinde şi cum a ajuns la greutatea ideală, depinde cum face să o menţină. Poate, ca să ai x kg pe care ţi le doreşti, uiţi de alimentaţie sănătoasă, uiţi de principiile unei vieţi armonioase.
Nu mă înţelegeţi greşit, deoarece încă sunt plinuţă, că iau apărarea graşilor. Nu, nu o fac. Omul nu trebuie să pună lupta cu kg în plus sau în minus mai presus de fericirea interioară şi mai presus de viaţă.
Dar, uneori e bine să privim omul, nu numai din exterior, ştiu că e greu, asta vedem prima oară. Dar, un om nu e făcut numai din grăsime, muşchi, oase, piele, păr…. Fiecare om are frumuseţea lui, e unic, e bun sau rău, e optimist sau pesimist, e gras sau slab, e înalt sau scund. Dacă eşti înalt, ce însemnă ca trebuie să îi dispreţuieşti pe toţi cei scunzi, sau invers? Dacă ai ochii verzi trebuie să ai legături doar cu cei cu ochii verzi?
Nu toţi suntem la fel, nici măcar ca personalitate, aşa că de ce să fim la fel din punct de vedere al aspectului?
Da, e bine să lupţi să fi sănătos, cu asta sunt de acord. E bine să faci tot ce depinde de tine, că ajungi unde îţi doreşti. Dar, ce faci dacă dintr-un motiv sau altul nu reuşeşti să atingi ţinta propusă? Lupţi până mori sau faci tot posibilul să îţi trăieşti viaţa?
Nu vorbesc aici de persoanele care mănâncă mai bine de 5000 de calorii/zi şi zic că nu reuşesc să slăbească cu toate că doar ciugulesc câte ceva.
Eu mă refer la persoanele care devin obsedate de kg pe care le au, care altceva nu mai ştiu decât să îşi numere caloriile, care atunci când se uită în jur nu văd femei, bărbaţi văd doar motiv să critice. De ce? Pentru că ele/ei cred că au dreptul, deoarece sunt sau au ajuns slabe/ slabi să îi judece pe ceilalţi.
Câte persoane plinuţe spre grase cunoaşteţi? Cum sunt ele ca fire? În general o persoană plinuţă nu e răutăcioasă pentru că nu vrea să îşi facă duşmani, ea vrea să fie plăcută pentru că e bună, veselă, înţelegătoare. Vrea să fie văzută dincolo de asepectul fizic. Dar câte persoane slabe nu aţi văzut că sunt nişte nemulţumite ( să nu zic scorpii) puse doar pe ceartă şi râcă.
În concluzie, nu contează numărul de kg pe care îl ai, fiecare e liber să fie cum vrea, cum poate, cum se simte bine. Dar contează dacă eşti atât de superficial să nu vezi omul de lângă tine, să nu vezi bunătatea, frumuseţea şi farmecul tuturor persoanelor.
Dacă Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel, indiferent de culoare pielii, a ochilor, de câte braţe sau degete avem, de câte kg avem, noi de ce nu putem să o facem?
Culmea e ca si eu purtam la fel cand eram in liceu, exact ca Nicoleta Luciu. Ai mei erau pantaloni scurti de blugi…mama cum era vara, crima, noroc ca nu erau verile asa de calduroase si ca se incheia scoala la 15 iunie. Nu suntem niciodate multumite de cum aratam ptr ca , asta cred ca e natura noastra, sau poate trebuie sa trecem prin trairile tale ca sa apreciem fiecare kg, sau aspectul nostru fizic.
Cat despre noi, despre faptul ca nu reusim sa apreciem ce avem in noi, cred ca se datoreaza mediului in care traim, uneori cu dezamagiri, cu bucurii, dar depinde foarte mult pe ce cale vrei sa o iei, sa te cufunzi in amaraciune sau sa vezi ca mai exista lume buna, speranta…… De multe ori simt ca nu mai ma regasesc in persoana de azi, simt ca daca nu sunt mai egoista, mai rea nu reusesc sa fac fata societatii de azi, dar apoi te vad pe tine, care traiesti in acceasi societate si care ierti, uiti si vezi numai ceea ce e bine si nu inteleg cum faci tu fata.
Roxi, nu doresc nimănui să treacă prin ce trec eu.
Nu că ar fi ceva groaznic sau imposibil, dar e mai bine să traieşti sănătos mereu, nu cu urcuşuri şi coborâşuri.
Nu ştiu dacă iert, sau uit mereu, dar încerc să fiu mai bună, să dau şanse oamenilor, să cred că totul va fi bine.
Dar dezamăgirea atunci când totul se dovedeşte a fi rău e de mii de ori mai mare, pentru că mi-am pus speranţe în oamenii cărora le tot dau şanse.
Cum în viaţă trebuie să fim cumpătaţi cu mancarea hai să încercăm să fim cumpătaţi şi cu prietenii.
Asta trebuie sa invat eu, nu sa mai cred ca toti oamenii sunt la fel si ca au scopuri nobile si sentimente sincere. Pacat !
Şi eu am observat că oamenii nu prea ştiu să primească inclusiv complimente. Chair îmi spunea cineva de un studiu în care 80% dintre persoanele chestionate au confirmat că nu ştiu să primească şi că se simt mult mai confortabil să dea,să ofere decât să fie îndatorate. Nici eu nu ştiu să primesc şi când mi se adresează un compliment mă simt stingherită, mă gândesc că poate nu sunt sincere acele complimente şi că atrag invidie dar am învăţat că cel mai bine şi corect şi frumos este să spun un simplu mulţumesc şi să zâmbesc:) Uneori se pare că e mai greu să înveţi să primeşti decât să dai!