Văd o luminiţă

Am slăbit până acum aproximativ 28 de kg în 3 luni şi jumătate. E mult, veţi zice unii dintre voi. Oare? Eu nu ştiu cum au trecut lunile astea. Ştiu doar bucuria peste limită, atunci când în fiecare săptămână, de obicei sâmbăta dimineaţa, mă cântăresc. O bucurie până la lacrimi uneori, lacrimi sincere, nu lacrimi de epuizare sau pofte. Lacrimi adevărate care mă apropie de  reuşita mult visată. Lacrimi la fiecare măsurătoare lunara atunci când merg  la nutriţionist (cm scăzuţi în talie 24  şi  22 şold).Dacă sunt mulţumită. Da, sunt. Dacă sunt total fericită cu ce am realizat până acum, NU. De ce? Pentru că ştiu că abia de acum înainte o să fie cel mai greu.

Aş mai vrea să dau jos încă 12 kg, preferabil 15.  Atunci o să fiu un om normal, o femeie cu o greutate normală. Nu slabă. Slabă nu am fost niciodată, aş minţi dacă aş spune că nu îmi doresc, pentru că visez să aud : ”vaiiiii, ce slabă e tipa asta” Dar ştiu, că nu am cum, aşa că mă face fericită conformaţia mea de femeie cu şolduri mari şi forme pline.

Fericirea mea începe să fie supremă deoarece, de la nr. 50, da, citiţi bine 50 am reuşit să încap în nr. 40. Aici vorbesc de pantaloni, unde din cauza conformaţiei mele tip pară sunt mult mai lată. La unele tricouri am început sa port 38 🙂

Sportul nu lipseşte din programul meu săptămânal. Chiar, am observat că a devenit ca un drog, o mare plăcere, un lucru pe care dacă nu îl fac mă simt tristă şi supărată, neînţeleasă şi ursuză. Şi după ce îmi termin antrenamentele, mă simt total fericită. Obosită dar şi fericită. Creierul meu se simte bine. Ce schimbare….

Pofte nu am avut şi nici nu am. Şi îmi doresc din tot sufletul să nu mă apuce vreo poftă de ceva interzis. Pot să poftesc la o salată de legume ninsă cu brânză de oaie sau la cartofi copţi fericiţi alături de  usturoi sau sos pesto.

Dar, cum de acum văd o luminiţă? Astăzi a venit la mine să mă ajute să îmi modific multe lucruri, o amică.  Bucuria mare este că aceste hăinuţe sunt luate în ”era de viaţă sănătoasă”. Le-am cumpărat când deja începusem să dau ceva kg jos.  Deja unele dintre ele, nu mai mergeau purtate nici dacă îmi puneam o curea.Erau super largi pe mine. Şi m-am gândit că dacă tot mai vreau să slăbesc cel mai bine este să îmi modific hăinuţele astea aproape noi. Am destul timp când ajung la greutatea finala să îmi schimb total garderoba, poate şi stilul  😉

Să nu mai spun, că după vizita la nutriţionist, am aflat că indicele de grăsime viscerală (grăsimea care se află în interiorul organele şi care e mai periculoasă decât cea pe care o vedem) a scăzut de la 11 cât aveam la prima întâlnire cu dr,  la 5. Iar normalul este 3. Sunt atât de aproape de sănătate.

Am rezistat foarte bine până acum, fără să îmi ies din ritm şi după un botez,  după mers un week-and la mare, şi dupa zile de naştere. Până acum pot să mă declar mulţumită de mine din punctul ăsta de vedere: fără călcat strâmb nici măcar în vis.

Mă aşteapă un concediu la mare cu plecare în  3 săptămâni. Vreau să ajung acolo cu prefixul schimbat în minus pe cântar. Dacă nu se poate asta îmi doresc să îmi menţin scăderea în greutate şi acolo şi să nu cedez deliciilor culinare, care vor fi expuse la restaurant.

Ştiu că pot, mi-am dovedit-o de atâtea ori, dar dacă mă iubiti sau măcar dacă îmi vreţi binele, vă rog să îmi ţineţi pumnii să reuşesc să vin cu fruntea sus de acolo, cu zâmbetul mare pe faţă că am fost puternică şi învingătoare şi cu sufletul plin de bucuria unui prim concediu în 5  la mare.