Am reuşit să facem primul brăduţ la casa nouă. Nu mai este chiar nouă, dar este primul Crăciun pe care îl facem aici, deci încă este ”casă nouă”

Îmi aduc aminte cu emoţie cum în 2011 făceam brăduţul cu inima plină de tristeţe, deoarece ştiam că ne mutăm din casa care ne-a dăruit cei mai frumoşi ani, primul cuib al nostru, locul unde Dumnezeu ne-a dăruit trei copilaşi minunaţi, prima casă renovată cu drag numai pentru noi în care am trăit primii ani din viaţa noastră de tânără familie.

Din păcate avea un defect, era mult prea mică pentru noi, doar două camere nu mai erau suficiente pentru doi adulţi şi trei copilaşi, aşa că în septembrie 2011  am devenit veselii proprietari ai unui apartament cu patru camere, care încet, încet a prins viaţă şi l-am personalizat după bunul nostru plac. Şi cum totul se face pe repede înainte, pe 27 decembrie 2011 am început să strangem tot ce aveam în prima căsuţă, şi nu erau puţine lucruri, şi le-am mutat în actuala casuţă.

Pe 30 decembrie 2011, îmi aduc aminte cum arăta sufrageria noastră. De la un capăt al camerei şi până sus, erau zeci de saci, aşezaţi şi îngrămădiţi fiecare cum a încăput. Pe 31 decembrie, ora 22, toate lucrurile erau puse la locurile lor, şi am reuşit să avem ceva unic, numai de noi apreciat cel mai mult: un prim revelion în cinci la noua noastră căsuţă. Atunci nu am mai refăcut bradul cel mare, dar mama mea, dragă şi iubită, mi-a adus un braduţ mic de tot, ca să nu ne prindă anul nou fără brăduţ în casă. Doamne, ce mult a contat la imaginea sufrageriei golite de saci, un brăduţ minuscul şi o instaliaţie multicoloră 🙂

Braduţul de la două camere a avut în 2011 o viaţă scurtă de trei zile, deoarece l-am împodăbit pe 24 decembrie seara, bineînţeles  în lacrimi, cu mare tristeţe la gândul că ne despărţim de prima noastră căsuţă, dar cu gândul la momentul acesta de acum, când nimic nu va umbri fericirea împodobirii şi bucuria sărbătorilor.

Ce repede trece un an din viaţa noastră,  dar ce repede uităm lucrurile care ne-au făcut bine şi rău. Nu îmi vine să cred că peste câteva zile împlinim un an de când ne-am mutat aici, şi parcă stăm aici de când lumea.

Nu pot să spun că nu am  rămas cu o strângere de  inimă de câte ori trec pe lângă vechiul apartament, dar ştiind că în el locuiesc nişte tineri minunaţi, pe care i-am ales tocmai pentru că ne doream ca prima noastră căsuţă să facă fericiţi tot nişte oameni care se iubesc sincer, tristeţea mea se transformă în bucurie şi rămâne doar o mică melancolie. Ştiu că le-am urat din inimă atunci când le-am predat cheile de la apartament să trăiască acolo măcar jumătate din fericirea trăită de noi, şi o să fie mai mult decât suficient.

Să revin la după amiaza aceasta când am început să împodobim braduţul nostru ecologic.

Atmosfera nu a fost chiar una de vis, Ilinca mânca toate globuţele, Felicia şi Dragoş încercau să mă ajute să desfac toate ornamentele strânse în mare grabă anul trecut şi care erau înnodate. Până la urmaă atmosfera s-a destins, adică Felicia a prins o bucată de polistiren pe care a făcut-o zăpadă prin toată sufrageria, Dragoş m-a ajutat cu cele mai ”frumoase” globuleţe iar Ilinca avea grijă să reaşeze fiecare globuleţ pe care noi îl puneam în braduţ.

Sunt curioasă cât o să reziste în această formă. Nu cred că mult, dar mă bucur că nu mai am globuleţe din sticlă, cum erau când eram eu copil, deoarece nu cred că ne prindea Crăciunul cu vreunul întreg.

Abia aştept să miroasă a cozonac la noi în casă, să ne trezim în dimineaţa de Crăciun şi să vedem cum Moşul ne face copiii fericiţi cu multe cadouri. Dacă eu îmi doresc ceva pentru mine? Da, îmi doresc ca nimic să nu se schimbe.

Acum în casă este linişte, copilaşii dorm, Costinel se odihneşte, eu nu pot dormi din cauza emoţiei cu care sunt încărcată. Mă simt fericită, mă simt iubită şi binecuvântată. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mă mângâie în fiecare secundă a vieţii mele cu grija Lui şi că am cea mai minunată familie care poate să existe: Costin, Dragoş, Felicia, Ilinca, măicuţa, tăicuţă, mama Eva şi Cristina.

Comments

  1. Draga Ralu,
    Cunosc senazatia eu de abia m-am mutata la casa noua si incerc sa imi regasesc lucrurile!Nu pot sa iti spun ca nu ma uit la vechea casa dar stiu, ca si tine ca va fi mult mai bine pt noi si vechea noastra casuta va face fericita o alta familie frumoasa!
    O zi buna!

    1. Tati,
      Te aşteptăm cu mare dor acasă. De câte ori sună cineva la uşă. Feli mă întreabă cu ochişorii ei calzi: ”tati???”
      Te iubim şi te aşteptăm cuminţi să vii acasă!

        1. Dacă îţi doreşti înseamnă că trebuie să lupţi pentru silueta mult visată. Numai de tine depinde. La mine nu există nu pot ci numai nu vreau, aşa că la treabă: puţin sport în fiecare zi şi grijă la cantităţile din farfurie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.