cu 12 ore inainte de nastere

Acum şase ani, fix într-o zi de marţi, era ultima mea zi de femeie însărcinată, şi în fix 12 ore de la momentul în care am făcut această poză, îl  aduceam pe lume pe 12 martie 2008 pe  Dragoş Mihai, cel care avea să mă transforme într-o parte din ceea ce sunt astăzi.

Îmi aduc aminte parcă a fost ieri, cum în seara de marti am fost la cumpărături, am jucat table cu soţul meu, am făcut pateuri cu brânză dulce şi pateuri cu caise, am făcut această poză şi în maxim 10 minute totul a început să se schimbe cu paşi repezi dar minunaţi.

Îmi aduc aminte cum înainte să plecăm la maternitate, am stat pe pat şi am citit o rugăciune pentru mine şi copil şi o rugăciune pentru viitorul tătic, pe drumul spre Bucureşti cântam Smiley – „În lipsa mea” dar eram plină de emoţia necunoscutului.

Naşterea a fost uşoară (zic eu),frumoasă, plină de emoţie, eram încântată de tot ce mi se întâmpla ca să mai mă vait de ceva, nu conta decât că aveam încredere 100% în doamna doctor şi asta era suficient.

La naştere Dragoş a avut 52 cm şi 3400 gr, a luat nota 9 din cauza coloraţiei puţin  puţin modificate.

Eu care sunt obişnuită să fac asocieri, şi am memoria numerelor, ţin minte că am rămas surprinsă de o coincidenţă: la ora 23.25 mi s-a rupt apa, iar la ora 11,25 l-am născut pe Dragoş.

a doua fereastra etaj 2Poza aceasta este făcută de Costinel, din maşină, când eu eram în travaliu şi mă pregăteam să nasc. A venit pe lume în camera cu a doua fereastră care se vede de la etajul doi 🙂

La câteva ore de la naştere :

la cateva ore dupa nastere

Când am ieşit din maternitatea Polizu şi mergeam cu puiul nostru acasă:

venim acasaCum a fost primul an cu Dragoş mic, deversificarea, primii paşi, despre alăptat, nu pot să scriu acum…este prea dureros de trecut, adică în traducere liberă, mă doare sufletul când mă uit în urmă şi văd ce repede a trecut totul.

Aşa era la aniversarea primul an de viaţă:

dragos la un an

Aşa arătam amândoi când Dragoş a împlinit doi ani, iar eu o aşteptam deja pe viitoarea Felicia Violeta:

dragos la 2 ani cu o balena in brate

Dragoş la trei ani:

Drăgoşel la patru  ani:

dragos 2013

Dragoş la cinci ani:

cinci ANI

Dragoş acum la 6 ani:

La mulţi ani iubiţelul meu mic, să ai parte de mult noroc în viaţă, să fii sănătos, deştept, bun şi iertător, dar să ştii să te lupţi mereu pentru ceea ce îţi doreşti, să fi un soţ la fel de bun ca şi tatăl tău, să nu uiţi să îţi iubeşti mereu surorile şi să fiţi mereu uniţi şi o familie frumoasă!

Te iubesc mult!

Comments

  1. La multi ani puiului tau iubit. Sa fie sanatos si sa aiba parte de tot ce e mai bun, iar voi sa va bucurati de el in fiecare zi.Va pup 🙂

  2. La multi ani pentru Dragos Mihai!
    Sa va traiasca si sa va aduca numai bucurii !Mi-au dat lacrimile cand am citit mesajul tau, se pare ca noi mamele simtim diferit trecerea timpului!Sa aveti o familie frumoasa si uita!Te imbratisez cu mare drag Mire M!

  3. Ralucuta te n felicit pt copii tai frumosi si pt familia ta frumoasa ,.A m gasit postarile tale cautand informatii despre doctorita alina dascalu la care merg de ani de zile , avand ancredere an dansa la fel cum as crede an dumnezeu . tot ceea ce am descoperit cu o mare dezamagire este ca aceasta doctorita an ultimul timp a dat profsionalismul de care a dat mereu dovada pe suprasolicitare si faima , uitand ca noi bietele paciente disperate uneori dupa pierderi nenumarat de sarcini ne agatam cu disperare de sfaturile si ingrijirea dansei , Datorita superficialitatii si lipsei de preocupare pt mine ,deoarece eu o sunam de 2 saptamani spunandui ca ceva nu e bine cu mine ea ma linistea telefonic si a-mi spunea sa raman acasa linistita ca totul e ok , sa iau scobutil si nospa ,care in final nu faceau altceva decat sa-mi atenueze durerile pe care eu le aveam de la ruperea membranelor datorate unei infectii urinare ,care au dus la pierderea unei minunate fetite la numai 5 luni ,care m-au lasat cu inima frînta si cu psihicul la pamant , asa ca din toata simpatia mea pt dansa a ramas ce,,,? intrebari carora nu le gasesc raspuns si neîncredere în n ici un medic ginecolog ,.

    1. Bună Ionela şi bine ai venit la mine pe blog!
      Mulţumesc mult pentru felicitări.
      Îmi pare nespus de rău pentru pierderea pe care ai trăit-o şi chiar nu ştiu ce să îţi spun… oricum acum totul este în zadar…orice cuvânt de încurajare nu poate înlocui imensa pierdere suferită 🙁
      Îţi doresc multă baftă pe viitor, încredere în dr la care mergi de ani de zile şi mai ales încredere în Dumnezeu care are planuri pentru fiecare dintre noi, ştiute doar de El, pe care noi uneori nu putem să le înţelegem.
      Te pup cu drag!

  4. Pai tocmai aceasta e dilema ,mai pota vea oare încredere în acelasi medic,ALINA DACSALU.,dupa ce m-a dezamagit, sarcina aceasta erea obtinuta cu multe ,multe sacrificii si tocmai ca stia si dumneaei,,,eu am împlinit deja 40 de ani, crezi ca mai pot spera si astepta minuni ca la 20 de ani?
    Credema ca nu stiu ce sa fac ,urmeaza sa merg la control si nici nu stiu ce sa mai fac, sa merg in continuare la aceasta doctorita sau unde ?
    Nici eu nu mai stiu, Daca ea care stia de problemele mele a fost superficiala de alt medic ce sa mai zic si ce mai pot astepta de la el.?

    1. Îţi înţeleg marea dezamăgire, şi numai tu poţi să îţi răspunzi la această întrebare, pe baza discuţiilor tale cu doamna doctor.
      Lămureşte situaţia, nu lăsa nicio întrebare fără răspuns iar după aceea vezi ce faci, dar nu uita, minuni se pot întâmpla mereu iar uneori când ne aşteptăm mai puţin.
      Mult succes în atingerea visului tău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.