Cine spune că nu are timp să facă un tort, îl/o rog să citească povestea acestui tort, iar cei care au gustat din el, îi rog frumos să lase impresii despre gustul lui.

M-am apucat să fac acest tort undeva după  ora 18.

Blatul: 6 ouă, o cană de zahăr, jumătate de cană de ulei, o cană şi jumătate de făină, un praf de copt, o esenţă de vanilie, jumătate de cană de lapte.

Gălbenuşurile se amestecă cu jumătate din cantitatea de zahăr  până se ”albesc”, se adaugă uleiul, esenţa, laptele.

Albuşurile se bat spumă, apoi se adaugă restul de zahăr şi se bat până poţi să întorci castronul şi nu pică. Se adaugă gălbenuşurile peste albuşuri apoi făina cernută şi praful de copt.

Se coace blatul la 180 grade până trece ”testul scobitoarei”

Crema: 500 ml frişcă lichidă se amestecă pe foc cu 700 g ciocolată de calitate bună. Frişca nu trebuie să fierbă, ci doar să stea pe foc până se topeşte ciocolata. După aceea se lasă la rece timp de 5-6 ore. Eu nu am avut timpul acesta, aşa că am băgat-o la congelator pentru o oră, dar cam la 10 minute amestecam în ea. După aceea am bătut-o cu mixerul până a devenit  foarte pufoasă.

Siropul: jumătate de cană de zahăr cu 2 căni apă se pun pe foc şi se fierb până scade siropul. Am pus o ceaşcă de rom Havana Club şi l-am mai lăsat pe foc cam 10 minute.

După ce blatul s-a răcit, l-am tăiat în trei. L-am asamblat:  o foaie de blat însiropat, cremă şi tot aşa.

L-am ornat cum m-am priceput eu mai bine.

La mulţi ani cu sănătate sărbătoritei!

P.S. La ora 21:30  tortul era gata, cu tot cu ornat, cu  timpul în care am aşteptat răcirea blatului + hrănit copiii + joacă cu ei şi alte chestii domestice 🙂

 

Comments

    1. Bună Andreea,
      Mie îmi place cum ies ornate torturile mele, pentru că am ajuns la concluzia că nu trebuie să arate ca un tort de la cofetărie, pentru că nu este un tort de la cofetărie, ci un tort făcut de mânuţele mele, aşa că e normal să arate mai altfel.
      Pupici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.