Vineri am avut zi de gătit, de mers la cumpărături şi de prăjitulit.
Am gătit dimineaţă: pulpe de pui la cuptor, chifteluţe, şi orez cu zeamă de găină, iar după ce am venit de la cumpărături: mazăre cu ceafă de porc, mâncărică de cartofi cu carne afumată şi cârnaţi, cozonaci cu rahat şi stafide şi chec de lămâie. Mai aveam ciorbă de os afumat cu smântână, deci nu a mai fost nevoie de supă/ciorbă.
Sâmbătă dimineaţă, după micul dejun, am plecat cu toti la munte, cu sania, să ne distrăm puţin înainte de începerea şcolii mele. După trei săptămâni de vacanţă, mi-am ieşit iar din mână (creier) şi o să îmi fie iar foarte, foarte, foarte greu….mai ales că mă aşteaptă perioada modulelor (lucrări-teze)
Numai bine, înainte să plecăm, începuse şi la noi să ningă foarte frumos, dar deoarece le promisesem copiilor că mergem la munte, ne-am ţinut de promisiune. Am făcut nişte sandvişuri cu pate de ficat, cu cremă de brânză, am luat biscuiţi, croissante, mere (pentru mine), multă apă şi am pornit-o pe drum, fără o ţintă anume. Unde ne duce drumul 🙂
Copiii cuminţi în maşină, au mâncat la dus sandvişurile cu pate şi la întors pe cele cu brânzică. Ilincuţa a păpat şi ea bucăţele, bucăţele pe care i le dădeam eu.
Ne-am oprit la Azuga unde ne-am plimbat cu sania, ne-am jucat cu zăpada şi ne-am întors acasă.
A fost o plimbare scurtă, dar foarte frumoasă, ideală, deloc obositoare şi veselă pentru copii dar şi pentru noi.
Foarte frumoasă distracţie! Nu v-aţi dat şi cu snowtube? Parcă aşa le spune la colacele acelea de cauciuc pe care zbori ca pe un bob. Am fost şi noi acum 2 săptămâni şi bucuria copiilor dar şi a nostră de a ne juca cu zapada merită din plin! Şi Clăruţa s-a dat pentru prima dată singurică pe sanie şi nu ne lăsa nici măcar s-o ajutăm s-o urce sus înapoi, se opintea singura dar îi şi plăcea 🙂 Te pup şi multă baftă la scoală.
Nu ne-am dat cu altceva în afară de sanie, jucat puţin în zăpadă şi admirat peisajele. Nu am stat foarte mult, dar cât am stat a fost minunat şi relaxant.
Te pup