El este Ţonţonel, animăluţul meu de pluş cu care dorm, o veveriţă veselă,  care m-a însoţit cam în toate călătoriile mele,  unde merg şi trebuie să dorm îl iau/luam, la toate naşterile a fost cu noi, a fost chiar în luna de miere. Fără el, nu prea pot să dorm.

Pe Ţontonel l-am primit de la Costinel, cred că în anul 2001 sau 2002. Aveam înainte un animăluţ de pluş cu care dormeam de ceva ani, un ursuleţ panda pe care îl chema Funduleţ. Sunt curioasă dacă mai ştie persoana care mi l-a dat de ziua mea.  Funduleţ se făcuse urăt, deşi îl spălam mereu, aşa că ne-am hotărăt că trebuie să îl schimbăm. Singura dorinţă a mea era să nu scotă nici un zgomot, nici o melodie să nu cânte. Atunci când mi l-a ales Costinel a crezut că Ţonţonel nu cântă dar am descoperit că avea o ghindă între mânuţe care dacă o apăsai scotea o melodie  super enervantă (între timp ghinda a vrut să plece de la el).

A fost o periodă când cineva, din greşală l-a băgat sub pat. Am crezut că a fost scăpat pe geam din greşală, şi l-am căutat în jurul blocului, dar nu l-am găsit. Am pus un afiş pe care l-au vazut vecinii de la 43 de apartamente (încă stăteam la vechiul apartament) în care îl descriam pe Ţonţonel şi cine urma să mi-l aduca primea 100 lei recompensă. O vecină m-a oprit şi m-a compătimit spunându-mi că şi nepoţelul ei are o jucărie fără de care nu doarme, şi că mă înţelege că vrem să îl găsim ca să poată să doarmă Dragoş,  că probabil de când l-am pierdut copilul nu doarme noaptea 🙂

Au fost nişte nopţi foarte aiurea fără el. Costinel văzându-mă atât de tristă a încercat să îmi caute altul pe net, nu a găsit nimic. Doar ceva asemănător, dar nimic care să fie Ţonţonel. Deci vă daţi seamă că deja era o problemă foarte mare la noi în casă, pierderea lui.

Într-o noapte pe la 1 jumatate mi-a venit ideea să îl rog pe Costinel să ridice patul(eu eram însărcinată cu Felicia), şi l-am găsit acolo. Bucurie mare în familia noastră!

Ţin minte că la naşterea Ilincuţei, în timpul contracţiilor el era la mine în mâini şi mă ajuta să trec mai uşor peste dureri.

Ştiu că pare o copilărie ca la 35 de ani să nu poţi dormi fără animăluţul de pluş, dar la mine aşa se întâmplă.

Să nu credeţi că soţul meu este gelos. Nuuuu. Câteodată se întâmplă atunci când plecam undeva să mi-l pună el în bagaje şi să mi-l dea la destinaţie.

Am vrut să scriu neapărat câteva cuvinte despre el, pentru că prea îl am de mult timp, a fost lângă mine mereu.  Şi  în nopţile în care Costinel nu este lângă mine, el face somnul puţin mai liniştit.

Ţonţonel eşti special şi de neînlocuit!

Ataşez o poză din ziua în care l-am primit pe Ţonţonel.

Comments

  1. Așa este. Eu tot cred că l-am luat de la tarabele alea din fața librăriei Nichita Stănescu, dac-o mai exista acum, pe lângă Tribunalul din Ploiești. Cel puțin așa țin minte eu. Și îmi aduc aminte noaptea aia, vai cât l-am mai căutat prin magazinele online de jucării și nimic, erau niște veverițe vai de steaua lor. Când am ridicat patul și l-am găsit acolo m-am bucurat foarte tare. Foarte tare. Atunci am realizat că într-o zi n-o să mai fie, dar atunci parcă nu era momentul, era prea de-o dată. În Turcia al doilea an îmi aduc aminte că tipa de la curățenie făcea lebede din prosoape și tot timpul îl punea pe Țonțonel între ele, o fi zis că e al unui copil. Și era, doar că era o copilașă mai mare. E membru legitim al familiei. Mamă, suntem șase. Fugiți lumeee…

    1. Mi-am adus aminte că atunci cînd am plecat din luna de miere era să îl uităm între pături, şi noroc cu tine că eşti foarte ordonat şi ai vrut să aşezi paturile şi l-am găsit.
      Ţonţonel, nu pleacă nicăieri încă mulţi ani de aici înainte.
      Eu tot zic, că mie mi-ai spus că l-ai luat din obor. Dar, nu mai contează de unde l-ai luat, contează că l-ai găsit şi el pe noi, şi ne facem fericiţi.

  2. Raluca, m-am apucat sa-ti recitesc tot blogul. Esti o sursa de inspiratie si te rog din suflet (ai adresa blogului meu), lasa-mi un comentariu la oricare dintre posturi in care sa-mi scrii mail-ul tau, am nevoie disperata de un sfat…

    PS: tontonel e super, eu la 20 de ani (ditamai capra, ce sa mai) dorm cu Hans, un ursulet cules de prin austria acu vreo 6 ani,…arata ca naiba, e vai steluta lui, da’ce sa-i faci, e al meu:)))

  3. :))) m a facut sa rad si sa plang postarea asta, f haios cum ati pus voi anunt sa il gasiti :))
    Tontonel imi spunea bunica mea care a murit acum o luna si ceva :((( si e atat de trist.
    te pup, ti am citit aproape toate postarile, pe categorii 🙂 sa te bucuri de cei 3 copilasi

    1. Îmi pare rău pentru bunica ta, ştiu ce suferinţă mare este atunci când pierzi un bunic, mai ales unul de care eşti foarte ataşat.
      Important este să îi păstrezi vie memoria, în sufletul tău, şi să nu o uiţi niciodată.
      Te pup cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.