Astăzi este ultima zi de vacanţă. Parcul va suferi după veselia pe care o făceam atunci când ajungeam la el cu toţi piticii mei gălăgioşi.

De luni începem programul schimbat al unei vieţi pline. Am ceva emoţi cu organizarea lucrurilor, în cap mi-am făcut zeci de scenarii cum o să fie, cum îmi împart timpul şi cum voi reuşi să fac bine tot ce trebuie.

Teoretic şi pe scurt, treburile sunt cam aşa:

Drăgoşelul, care are acum 4 ani şi 6 luni merge la grădiniţă, grupa mijlocie, la clasa Curioşilor. El deja are experienţa unui an la creşă şi altui an la grădi. Pentru el schimbarea nu este deloc mare. De mic a fost un copil independent, nu unul care să stea lipit de fusta mea. Aşa că atunci când îl ducem la grădi, doar vine ne pupă, ne îmbrăţişează şi ne  urează o zi bună ne face cu mânuţa şi intră fericit  în clasă.

Feliciuca, care are 2 ani, merge la creşă, la grupa mică. Pentru prima dată în viaţa ei o să rămână fără mami sau tati sau buni sau mătuşică şi cel mai important fără fraţii ei iubiţi. Ea este un copil lipicios, poate şi pentru că este fetiţă e mai mămoasă. Am emoţii mari pentru ea, deşi grupa la care merge este cea la care a mers şi Dragoş acum 2 ani, dar copilul e altul. Educatoarea este bună, o ştiu de 28 de ani, deoarece a fost colegă cu mine la şcoală. Îmi e teamă la Feli  să nu plângă prea rău, îmi e teamă să nu creadă că nu o mai iubim, îmi e teamă de necunoscut. Îmi e milă de ea pentru ce va fi de luni, dar în acelaşi timp ştiu cât de bine se dezvoltă un copil la gradi, cât de independent devine, învaţă lucuri pe care acasa nu are cum şi nu vrea să le înveţe. Nu duc copilul la creşă deoarece nu am cu cine să îl las acasa, am. O am pe buna mea mama care ar  face orice pentru copiii mei, dar ştiu ce bine i-a prins lui Dragoş mersul la creşă, şi vreau ca şi Felicia să aibă parte de aceeaşi bucurie şi mai ales să devină un copil independent.

Până la urmă rolul nostru de părinţi nu este numai  să îi educăm dar să fie dependenţi de noi, ci să devină nişte copii, adolescenţi şi adulţi independenţi, fericiţi si cu iniţiativă în tot ce fac. Ţin minte prima dată când am fost cu Dragoş la pediatrul nostru preferat din Ploieşti, dr. Podeanu, avea 9 zile. Mergeam cu el la un control de rutină, nimic grav, doar de verificare, cum după aceea am mers lună de lună până la un an al fiecărui copil al meu. Ei bine, dr. ne-a spus câteva cuvinte care mi-au rămas în cap şi pe care mi le amintesc mereu: ” Raluca, copiii nu îi faci pentru tine sau pentru bătrâneţea ta, îi faci ca să aibă o viaţă a lor!” Câtă dreptate are. Am mai citit undeva că minunile cărora le dăm naştere, nu sunt proprietatea noastră, ei sunt lângă noi să îi ajutăm să se dezvolte, să îi îndrumăm şi să le arătăm calea bună, dar sunt liberi să zboare unde vor şi să decidă ce vor să facă în viaţă şi mai ales trebuie să îi învăţăm să fie fericiţi.

Şi nu în ultimul rând, anunţ cu mare mândrie că sunt şi eu boboacă. După 11 ani de la terminarea facultăţii, o să fiu din nou bocoacă, de data asta schimb domeniul. Din protecţia mediului trec la protejarea oamenilor. Încep cursurile la postliceala sanitar la secţia asistent genaralist. Cursurile durează 3 ani. Am avut norocul că la şcoala aceasta unde m-am înscris să am  posibilitatea să aleg când vreau să merg la cursuri:  dimineaţa sau după amiaza şi am ales normal dimineaţa în ideea că după  amiaza să am mai mult timp să stau cu cele 3 minuni ale mele şi cu iubiţelul meu soţ. Cochetez demult cu ideea de a urma cursurile  de asistentă, numai că Dumnezeu a avut alte planuri cu mine şi  a vrut mai întâi să îmi dea încă 2 cadouri minunate pe Felicia şi Ilinca,  după ce mi-a dar primul cadou surpriză pe Dragoş. A ştiut Drăguţul de El ce vreau şi exact asta mi-a oferit.

Micuţa Ilincuţa va rămâne acasă, unde Buni Vali şi Maia Eva vor veghea cu drag asupra ei. Asta până la anul când va face 2 ani şi  va merge  alături de Feli şi Dragoşelu dimineaţa la serviciul ei de copilaş 🙂

Aşa că vom fi 3 care vom pleca în fiecare dimineaţă de luni până vineri de acasă. Tati deja pleacă mereu, aşa că el e primul pe listă, cel mai important, dar nu îl mai numărăm pe el deoarece el pleacă cu avionul, noi plecăm cu maşina sau pe jos în funcţie de timp.

Despre cum voi reuşi să mă ţin de planul meu cu gimnastica şi trăitul sănătos, o să vă povestesc pe parcurs, în funcţie de timpul liber rămas disponibil 😉 Eu tot ce pot să fac este să sper că va fi bine, că indiferent cât de obositoare  va fi săptămâna, îmi voi găsi puterea să trăiesc sănătos cu gimnastică şi meniuri bune pentru siluetă.

O toamnă frumoasă vă doresc, cu multă iubire sinceră şi enormă sănătate!

Comments

  1. Ce frumos ai scris! … M-a cuprins melancolia. Dar sunt convinsa ca va fi bine pt toti, poate doar primele saptamani usor mai dificile, pana va veti adapta noii situatii si veti intra in ritm. Multa sanatate si mult succes tuturor in acest nou inceput!

  2. Ma bucur enorm ca impartasesti asemenea experiente minunate cu noi toti. Sunt sigura ca putem invata din ele toti cei care le citim. Emotiile pe care le transmiti sunt foarte puternice, sentimentele pentru cele 3 minuni ale tale sunt deosebit de patrunzatoare. Fiecare copil are cel putin un inger care-l pazeste,care-l vegheaza si care-l ingrijeste. Eu cred ca ei, copiii, vin aici printre noi oameni mari sa ne arate cei fericirea, sa ne arate ce inseamna sa traiesti cu adevarat, sa ne invete cum sa iubim neconditionat. Noi, oamenii mari ii invatam ce sa faca si ce sa nu faca in lumea asta si pana la urma, copiii, devin oameni mari si uita adevaratul scop al venirii aici, pe Pamant. E doar o parere a mea 🙂

    Fii increzatoare ca totul va fii bine, ca Feli se va simti la gradi cel putin la fel de bine ca si Dragosel, ca Ilinca va beneficia de dragostea bunicelor, ca tu faci ce-ti place si mai mult decat atat o sa poti in viitorul apropiat sa daruiesti din cunostintele tale oamenilor care au nevoie, o faci deja intr-un alt mod, esti o persoana superba, deosebita, stii deja asta dar cand o mai auzi inca odata parca prinzi aripi 🙂

    Te imbratisez cu drag!

    1. Ştiu că va fi bine, dar îmi e frică, asta e problema. Am mari emoţii. O să fie bine, sunt convinsă de asta dar până se vor aşeza puţin lucrurile o să trăiesc mai cu fricuţa asta 🙂
      Mulţumesc frumos pentru încurajări, pentru vorbele frumoase pe care mi le-ai adresat.
      Te pup dulce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.