5 luni se împlinesc pe 15 august de când am reînceput să trăiesc. Poate am mai spus-o dar abia acum când mă uit în oglindă mă recunosc. Creierul meu cred ca a fost adormit cam 6 ani. Dacă nu a fost adormit cred ca a ignorat imaginea care i se transmitea de ochi. Nu pot sa cred că eu sunt cea din pozele făcute atâţia ani. Mai am cîteva sute de grame de dat jos şi după 5 luni de viaţă sănătoasă am ajuns la -35kg.
Pozele spun totul, sunt exact ca în reclamele pentru pastile de slăbit, aşa mi s-a spus. Dar nu am luat pastile de slăbit sau prafuri minune, nu mi-am făcut operaţie de micşorare a stomacului (deşi la un moment dat mi-a trecut prin cap, dar costa cât o vacanţă cu copiii la mare sau mai mult şi am ales vacanţa pentru copiii mei).
Tot ce am făcut este să respect ce mi-a zis doctorul nutriţionist să mănânc, să cântăresc tot ce gătesc sau pun în farfurie sau gură. Să fac sport după DVD-ul lui Carmen Brumă, alte câteva exerciţii pentru abdomen, braţe, şolduri, fese, talie. Când am timp? Când dorm copiii. Dacă vrei găseşti timp. Preferam să dorm cu 1 oră mai puţin şi să îmi fac gimnastica decât să stau la filme sau pe FB sau să pierd timpul.
După fiecare antrenament (e mult spus ) mi-am făcut duş şi mi-am dat cu crema supliform (cremă românească la 8 lei tubul).Poate de aici norocul meu fără piele lăsată sau vergeturi. Sau poate trebuie să îi mulţumesc mamei şi bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat un corp bun care nu mă dezamăgeşte (deşi eu l-am bombardat cu grăsime) şi după 3 copii purtaţi în burtică, pielea şi muşchii mei şi-au revenit foarte bine.
Pentru cei care sunt curioşi, astea 5 luni nu au fost nişte luni de coşmar, nici măcar nu ştiu când au trecut.
După cum am mai spus în timpul asta am mâncat şi paste şi orez şi cartofi şi pâine. Dar cantitatea face diferenţa. Porţia corectă de orez, paste, cartofi este de 200g produs preparat. Pâine 40g/zi.
Un exemplu de meniu pentru o zi este: Dimineaţa 40g cereale integrale + 1 iaurt 2% Oly; Prânz 200g (cantitatea gătită) paste integrale fierte 9 minute cu 5 g sos pesto; Cina salată din 2 roşii, puţină ceapă, 1 castravete + 75-100g brânză de capră sau oaie. Fructele până în ora 18. Fază cu cina nu după ora 18 la mine nu a fost valabilă. Doctoriţa mi-a zis ca cina trebuie luată cu 3 ore înainte de culcare. Deci, dacă eu mă culc la 1 noaptea pot să mănânc şi la 21-22.
După ce am dat vreo 15-20 kg, o lună de zile am luat Elixir din fructe de soc, de la Dacia Plant. Este foarte bun pentru detoxifiere, deoarece slăbind destul de repede toxinele aflate în grăsime au trecut în muşchi si trebuiau eliminate.
Nici mie nu îmi vine să cred când mă privesc. Oglinda a ajuns să fie prietena mea, nu duşmanul meu cum era acum 5 luni.
Pentru prima data, Dragoş, băieţelul meu minunat de 4 ani şi 5 luni, văzând poza cu mine grasă îmi spune aseară : ”mami, aici eşti grasă, de ce eşti grasă ?” Eu i-am spus să se uite acum la mine, că aia e doar o poză, s-a uitat şi mi-a zis :”mami acum eşti mică” L-am întrebat cum vrei să fie mami? A arătat la cum sunt acum şi mi-a zis: MICĂ. Ce poate fi mai frumos? Nu vă închipuiţi cât am aşteptat să aud cuvintele astea din gura puiului meu cel mare.
NIMIC NU E GREU, IMPOSIBIL SAU DE NEREALIZAT. DACĂ NICI MĂCAR NU ÎNCERCI NU AI CUM SĂ REUŞEŞTI.
Poza asta a fost făcută astăzi:
Îmi iubesc familia, pentru ei am făcut tot ce am făcut. Să aibă lângă ei o femeie, o soţie, o mamă sănătoasă, fericită şi mulţumită. Ce am obţinut eu? Mă bucur de mine şi de cei dragi mie.
Esti un model de trait sanatos, ambitie, demonstrat ca se poate, iar Dragos e genial, iar mi-au dat lacrimile cand am citit ce a zis.
🙂
Da, este un scump Dragoş. Scoate nişte replici…
Te felicit din toata inima!Esti un model pt toti cei care te cunosc! Abea astept sa te vad la greutatea pe care ti-o doresti!Pupici!
Mulţumesc frumos, Lori!
Sper că în maxim 2 luni să ajung exact la greutatea pe care mi-o doresc. Dar, acum nu asta mai contează. Ci faptul că sunt normală, că sunt sănătoasă şi că viaţa mea trebuie să rămână una trăită sănătos.
Te pup!
BRAVO!
Mulţumesc!