După 7 luni de trăit sănătos

Pentru cine crede că atunci când te  hotărăşti să îţi schimbi modul de a mânca, modul de a te alimenta, modul de a trăi, este un mare chin şi un stres continuu, se înşală. Dacă priveşti totul ca pe un exerciţiu de voinţă (ce,  e mâncarea mai tare ca mine?), ca pe un stil de viaţă, nu ca pe o cură, dacă ai conştientiza că tot ce faci vei face numai pentru tine, dacă înţelegi că nu îţi va fi uşor, ci din contră, sunt momente în care îţi vine să cedezi, să să bagi în gură o lingură mare de nutela, dacă înţelegi totate aceste lucruri şi mult mai multe altele, atunci eşti pregătit să începi un nou stil de viaţă.

Astăzi este ziua mea, deci la mulţi ani mie!  Ziua mea de  o nouă viaţă, de un nou mod de a trăi. Ziua mea de 7 luni fericite, minunate, pline de satisfacţii, uneori grele şi cu zile parcă interminabile, dar pot să spun fericită: 7 luni de trăit sănătos.

Nimic nu este mai frumos decât să vezi cu redevii încet, încet  un om cu o greutate normală.

Sportul pe care îl fac în fiecare zi, este ”drogul meu bun”, fără de care fericirea mea nu ar fi deplină. Nu concep o zi fără puţin sport, măcar 10-15 minute de ţopăială sau abdomene. Nu fac sportul de obligaţie, ci deja este o necesitate. Nu sunt vreo mare Nadia Comăneci, dar minutele pe care le petrec în sufrageria mea cu păturica mea de exerciţii, sunt minutele mele de sănătate, relexare şi bună dispozitie, chiar dacă ora este 6 dimineaţa (uneori chiar mai devreme dacă mă trezeşte Ilinca de la ora 5).

Dacă îmi spunea cineva acum 7-8 luni, că o să îmi cântăresc în fiecare zi tot ce mănânc, că îmi notez cu sfinţenie în agendă tot ce am mâncat sau îmi propun pentru a doua zi  să pap, aş fi zis că nu pot să fac aşa ceva. Nu este atât de complicat pe cât pare, deja m-am obişnuit cu acest mod de a trăi, şi îmi face plăcere să pot să am grijă de mine în acest mod. Aşa arată agenda mea:

Mă uit la pozele cu mine, Ralucuţa de 100 kilograme, şi nu mă recunosc. Mă apucă o tristeţe greu de descris în cuvinte. Mă apucă o supărare pe mine, de ce m-am delăsat de am ajuns în halul în care eram. Ştiu de ce, pentru că mâncarea nesănătoasă  este gustoasă, te cuprinde cu gustul ei, te face să îţi mai doreşti încă puţin şi încă puţin. Dar, mi-am învăţat lecţia: o să mă cântăresc în continuare săptămânal, nu voi lăsa mai mult de 1 kilogram să se depună fără să iau măsuri.

Acum la 55 kilograme mă simt sănătoasă, fericită, mândră de mine, mă simt o mamă şi o soţie unică.

Cum am făcut faţă pofteleor? Am gătit mai mult, cu mai mult chef. Îmi era poftă de ceva bun? Găteam o prăjitură, făceam nişte clătite, gogoşi sau  orice dulce ca să mă lupt cu demonii de dulce din creierul meu, doar aşa gătind, fără să mânânc sau să gust din ele. Pot să spun că l-am  învins pe marele demon, deoarece  dulcele pentru mine nu mai reprezintă cornuleţe sau prăjiturii de sute de calorii. Acum dulcele pentru mine reprezintă un mare măr ionatan, sau o banană sau deliciul supem, zmeură şi căpşuni.

Concluzie : sper să ajung să spun la mulţi ani Ralucuţa băbuţa cu 70 de ani de trăit sănătos.

Bonus: o siluetă pe care pot să o îmbrac cu ce vreau eu pentru că îmi găsesc oriunde mărimea mea, plus mă aşteaptă nişte cizmuliţe undeva pe un raft de magazin 🙂