Ingrediente: 8-9 avocado bine copt, 6 piersici foarte bine coapte, 300 g zmeură (congelată), esență de vanilie, eritrit pentru îndulcit (5-6 linguri), 3-4 linguri cacao.
Pentru ornat: nucă de cocos și câteva bucăți de smochine
Preparare:
Am curățat avocado și l-am pasat foarte bine cu ajutortul unui mixer vertical.
Am adăugat esența de vanilie și îndulcitorul.
După ce tot avocado s-a transformat într-o cremă fină am împărțit compoziția în 3 părți.
În prima compoziție am pus cacao.
În a doua compoziție am pus zmeura pe care am pasat-o foarte bine.
În a treia compoziție am pus piersicile pe care înainte le-am pasat până s-au transformat într-o pastă delicioasă.
Cu o lingură am pus în formele de înghețată și le-am băgat la congelator.
Tortulețul înghețată l-am făcut în formă cu diametrul de 18 cm. Am așezat cu grijă crema cu zmeură, apoi crema cu cacao și sus crema cu piersici. L-am ornat cu nucă de cocos colorată și smochine tăiate.
Timpul de preparare: maxim 10 minute